1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Un iPod şi alte premii interesante

1 octombrie 2011

Pe 11 octombrie 1896 se stingea din viaţă, la Viena, celebrul compozitor şi organist Anton Bruckner.

Monumentul închinat, la Viena, lui Anton BrucknerImagine: Fotolia/Waldteufel

Deşi apreciat de contemporanii săi abia spre sfârşitul vieţii şi mai ales după trecerea sa în nefiinţă, Bruckner a fost, fără îndoială, un important înnoitor al muzicii secolului al XIX-lea, influenţând simţitor creaţia secolului XX.

Opera sa cuprinde o serie de lucrări religioase, compoziţii pentru orgă, muzică de cameră şi nouă simfonii, între care, a VII-a, o compoziţie de o frumuseţe  rară, a fost prezentată recent în cadrul Festivalului "George Enescu" de la Bucureşti, în interpretarea lui Daniel Barenboim, la pupitrul Staatskapelle Berlin.

Potrivit dorinţei sale testamentare, piosul compozitor a fost înmormântat într-o mânăstire, situată nu departe de Linz, chiar sub orga la care a cântat timp de mulţi ani, înainte de a se stabili, în final, la Viena.

Întrebarea noastră: Cum se numeşte această mânăstire care găzduieşte, în fiecare toamnă, "Zilele Bruckner?

Aşteptăm să ne scrieţi pe adresa: romanian@dw-world.de

Câştigătorii concursului lunii septembrie, dedicat ediţiei a XX-a a Festivalului "George Enescu" sunt: Geanina Apachiţei din Tomeşti, Jud. Iaşi, Ileana Cătălina Niculescu din Bucureşti şi Victor Lazăr din Nisporeni, Republica Moldova, acesta din urmă fiind câştigătorul unui iPod.

Autor: Medana Weident
Redactor: Robert Schwartz
 

Anton Bruckner (1824 - 1896)Imagine: AP