Un italian la Frankfurt
12 mai 2011Italia va anunţa oficial, săptămâna viitoare, cu ocazia reuniunii miniştrilor de finanţe ai statelor din grupul euro, candidatura lui Mario Draghi ca succesor al lui Jean-Claude Trichet în fruntea Băncii Centrale Europene.
Documentele aferente au parvenit deja participanţilor la reuniune, a declarat ministrul italian al Economiei, Giulio Tremonti. Miercuri (11.05.), Mario Draghi a primit, în sfârşit, şi "binecuvântarea" cancelarului Angela Merkel. Acordul Germaniei, în calitate de principală putere economică din zona euro, este indispensabil pentru desemnarea noului şef al BCE.
"O personalitate foarte interesantă, cu o vastă experienţă"
Executivul de la Berlin va sprijini candidatura şefului Băncii Centrale italiene, în vârstă de 63 de ani, a declarat purtătorul de cuvânt guvernamental, Christoph Steegmans. Miniştrii au adoptat această decizie în urma unor discuţii de sondare interne şi internaţionale.
Angela Merkel l-a caracterizat pe Draghi drept "o personalitate foarte interesantă, cu o vastă experienţă", iar într-un interviu acordat săptămânalului "Die Zeit" ea a precizat că actualul preşedinte al băncii centrale italiene ar corespunde în mare măsură viziunii germane în privinţa unei culturi a stabilităţii financiare, respectiv a unei economii solide.
Vice-preşedintele grupului social-democrat din Bundestag, Joachim Poß, s-a exprimat chiar entuziast faţă de italian, argumentând că "Draghi este omul potrivit, cunoscător deopotrivă al politicii, administraţiei şi afacerilor bancare". Poß a militat într-un interviu acordat publicaţiei economice "Handelsblatt Online", ca guvernul german să-i acorde, în sfârşit, sprijinul lui Draghi.
Prea critic pentru Europa
Iniţial, Germania a dorit să-l instaleze pe Axel Weber, fostul şef al Băncii Federale, la cârma grupului euro. Criticile acestuia vehemente la adresa politicii de criză a BCE, dar mai ales faţă de achiziţionarea de obligaţiuni de stat în scopul salvării ţărilor prea puternic îndatorate, l-au izolat însă în rândul colegilor europeni. În cele din urmă, Weber şi-a anunţat, în mod surprinzător, demisia din fruntea Băncii Federale, renunţând astfel şi la perspectiva de a conduce BCE.
Din acel moment, favoritul cursei pentru banca europeană din Frankfurt a devenit Draghi, un fost înalt funcţionar de stat, specialist în investiţii şi profesor universitar, de asemenea lider al aşa-numitului Consiliu de Stabilitate (FSB) al statelor grupului G20, însărcinat cu reformarea sistemului financiar internaţional.
Autor: Rolf Breuch/Ana-Maria Fischer-Dieskau
Redactor: Petre M. Iancu