Principalul rival al lui Lucaşenco, Alexandr Milinkevici, n-a pregetat să ceară ajutorul Rusiei pentru democratizarea ţării sale. În acest caz, Putin va trebui însă să accepte pierderea, pe termen lung, a unei ţări vecine importante din punct de vedere stategic, la graniţa cu UE. Încă de la începutul carierei sale, autocratul Alexandr Lucaşenco a visat să-şi extindă sfera de influenţă până la Moscova. Astfel a reuşit să-l determine acum zece ani pe omologul său de atunci, Boris Elţîn, să semneze un Tratat Unional, care îi conferea lui Lucaşenco puteri egale la Kremlin. Ideile sale vizând o politică economică şi de securitate comună au avut timp să rodească în Rusia doar doi ani. Succesorul lui Elţîn, Vladimir Putin, avea cu totul alte viziuni politice, astfel încât Tratatul unional nu s-a aplicat decât parţial, nici unul din ei nefiind dispus să cedeze din propria putere. Prin urmare, relaţiile bilaterale s-au tensionat. Lucaşenco a declarat de curând unui post de televiziune că va „lupta până la ultimul glonţ” pentru a-şi apăra puterea.

Pe de altă parte, Putin nu intenţionează să renunţe la parteneriatul cu Belarus. Serghei Karaganov, preşedintele Consiliului pentru politica externă şi de apărare, ne explică de ce:

„Republica Belarus are pentru noi o importanţă strategică, mai ales datorită legăturilor de transport spre Occident. În prezent, acestea nu sunt însă de încredere. Multe mărfuri din Rusia sunt confiscate în mod dubios la graniţă. În schimb, transferul de gaze naturale şi petrol funcţionează în continuare impecabil.”

Confiscarea produselor ruseşti rămâne o enigmă pentru taberele implicate, căci Rusia este cel mai important partener comercial al lui Lucaşenco. Mărfurile belaruse, necompetitive pe piaţa mondială, sunt vândute la preţuri foarte convenabile în Rusia. Pe lângă aceasta, dintre toate statele post-sovietice, Belarus achiziţionează gaze naturale din Rusia la cele mai mici preţuri. Probabil că acesta este principalul motiv pentru care regimul dictatorial al lui Lucaşenco mai funcţionează şi astăzi, după cum a declarat principalul candidat al opoziţiei bieloruse, Alexandr Milinkevici:

„Putin îl sprijină pe Lucaşenco mai ales prin preţurile reduse la gaze naturale – un ajutor anual de circa trei miliarde de dolari, cu care preşedintele republicii Belarus poate contracara tensiunile sociale, utilizând energia aidoma unui drog”.

Alexandr Milinkevici, în vârstă de 57 de ani, şi-a fixat ţelul de a lua locul ultimului dictator european, în urma alegerilor generale, şi de a conduce Republica Belarus spre Europa. Astfel, la mai puţin de o lună înaintea alegerilor prezidenţiale, el insistă asupra importanţei ajutorului Moscovei:

„Ar fi bine ca Rusia să sprijine procesele democratice din ţara vecină. Noi nu suntem adversari. Dorim să avem relaţii bune cu Rusia, fără a ne pierde însă autonomia. Republica Belarus şi-a propus să devină o punte fiabilă între Est şi Vest.”

În timp ce Milinkevici a fost primit deja de două ori la Kremlin, Putin nu s-a deplasat nici o dată la Minsk în calitate de protector al lui Lucaşenco. Rolul internaţional al Rusiei dat de preşedinţia grupului G8 interzice susţinerea oficială a dictaturii belaruse. Cu toate acestea, Milinkevici nu poate conta nici el cu siguranţă pe sprijinul Moscovei. Cert este doar că Rusia îşi reconsideră politica faţă de Belarus. Ceea ce este o chestiune delicată în ajunul alegerilor prezidenţiale, căci Rusia vrea să evite cu orice preţ ca parteneriatul cu ţara vecină să fie distrus de o eventuală nouă revoluţie portocalie. Moscova caută altă cale de a rezolva această dilemă, sperând să poată promova alt politician belarus în funcţia de preşedinte, unul cu o puternică orientare pro-rusă, dar mai maleabil decât Lucaşenco. Seghei Karaganov, preşedintele Consiliului pentru politica externă şi de Apărare, e de părere, în context, că:

„Regimul de la Minsk este foarte vulnerabil. Destabilizarea situaţiei ar fi un mare pericol. Republica Belarus trebuie să se transforme pas cu pas într-un stat de drept democratic dotat cu o economie de piaţă pe model occidental, care să-şi păstreze, însă în acelaşi timp, orientarea pro-rusă. Această transformare poate fi realizată cel mai bine cu ajutorul Rusiei.”