Timp de câteva săptămâni, turcii, în special cei seculari, s-au întrebat care va fi modul în care, la 29 octombrie, guvernul islamo-conservator, condus de președintele Recep Tayyip Erdogan, va alege să marcheze cea de-a 100-a aniversare a fondării republicii. Până acum câteva zile, nu exista nici măcar un program oficial pe agendă. Mai mult, diplomații străini s-ar fi întrebat unii pe alții dacă cineva a primit o invitație.

Abia vinerea trecută, departamentul de comunicare al lui Erdogan a anunțat că vor fi totuși organizate mai multe evenimente. Acestea, însă, vor evidenția cu precădere epoca Erdogan. Turcii seculari își simt acum confirmate temerile că președintele încearcă să estompeze moștenirea părintelui fondator Atatürk, pentru a-i lua locul, pentru a crea un cult Erdogan și o țară islamistă.

Erdogan vrea să îi ia locul lui Atatürk

De altfel, sloganul de campanie al lui Erdogan, cu care el a câștigat din nou alegerile din luna mai, asigurându-și puterea pentru încă cinci ani, a fost: ”Secolul turcess”. Erdogan, care se află la butoane de mai bine de 20 de ani, vrea să intre în istorie ca omul de stat care a condus republica în cel de-al doilea secol al său.

Beate Apelt, șefa biroului din Turcia al Fundației Friedrich Naumann pentru Libertate, a observat apariția unui număr mare de simboluri în perioada premergătoare aniversării unui secol de existență a Republicii Turce, care îl plasează pe Erdogan pe același nivel de importanță cu Atatürk. În afară de expresia "secolul turcesc", aceste simboluri includ portrete ale celor doi lideri de aceeași mărime, unul lângă altul, fapt care sugerează că Atatürk este inițiatorul, iar Erdogan finalizatorul unui mare proiect de țară, spune Apelt.

Ea observă o nemulțumire tot mai evidentă a multor turci, stârnită de faptul că aniversarea a 100 de ani de la fondare nu va fi sărbătorită cu fast. În plus, multe evenimente festive sunt asociate cu elemente religioase. În opinia lui Apelt, acest lucru "cu siguranță nu este nici în spiritul lui Atatürk".

Părintele fondator Mustafa Kemal Atatürk a introdus o separare clară între stat și religie. Odată cu principiul secularismului, el a abolit inclusiv frățiile religioase și califatul, motiv pentru care islamiștii nutresc și astăzi resentimente față de el.

Erdogan, pe de altă parte, sprijină astfel de grupuri religioase de când a ajuns la putere, acordându-le numeroase privilegii. Un alt aspect sugestiv este că el nu rostește niciodată numele complet - Mustafa Kemal Atatürk -, preferând formula "veteranul Mustafa Kemal". ("Atatürk" înseamnă "strămoșul turcilor"). Un lucru pe care președintele pare să nu-l accepte, spun mulți turci. Nu în ultimul rând viața privată liberală a lui Atatürk, relațiile sale cu mai multe femei, ori consumul de alcool sunt disprețuite în cercurile AKP (partidul lui Erdogan).

Este Turcia lui Atatürk coșmarul lui Erdogan?

Fondatorul statului a visat la o republică occidentală, modernă și seculară. În decursul a câțiva ani, el a inițiat numeroase reforme: a dispus schimbarea alfabetului arab cu alfabetul latin, au fost adoptate coduri juridice occidentale, a fost introdus dreptul femeilor de a vota. Nu a fost uitată nici legea acoperirii capului, care a determinat populația să își ia adio de la acoperămintele religioase otomane, cum ar fi turbanul, și să adopte vestimentația preferată în orașe precum Londra, Berlin și Paris.

Un alt obiectiv îndepărtat a fost forjarea unei națiuni turce din ruinele multietnicului Imperiu Otoman - deziderat care a fost realizat doar într-o măsură limitată. Numeroase sunt conflictele cu unele dintre minorități, cum ar fi armenii, aleviții și kurzii. De amintit că numai în conflictul armat cu Partidul Muncitorilor Kurzi (PKK), aflat în afara legii, au murit aproape 40.000 de persoane începând din 1984.

Deși astăzi aceste reforme sunt asociate în primul rând cu numele Atatürk, ele au fost secundare la vremea respectivă, spune Salim Cevik, expert în Turcia la Fundația Știință și Politică (SWP) din Berlin. În condițiile vremurilor de atunci - după pierderea Primului Război Mondial, dezintegrarea Imperiului Otoman și războiul istovitor de eliberare împotriva puterilor învingătoare - Atatürk și adepții săi ar fi avut un singur obiectiv, spune expertul. Țelul era salvarea entității statale rămase de o prăbușire generală și fondarea unei republici puternice, care să reziste oricărui atac din interior și din exterior.

"În mare parte au și reușit", spune Cevik. În ultimii 100 de ani, remarcă el, statul turc a devenit o putere regională importantă, a cărei existență nu este pusă la îndoială sau amenințată din exterior. Grație apartenenței la NATO și la alte alianțe, Turcia este acum parte integrantă a sistemului politic internațional.

Între Europa și Orientul Mijlociu

"Turcia este un factor important, mai ales în spațiul dintre Europa și Orientul Mijlociu", subliniază Beate Apelt de la Fundația Friedrich Naumann. Acest lucru se datorează poziției sale geostrategice ca stat NATO între Marea Neagră și Marea Mediterană și controlului asupra strâmtorilor Bosfor și Dardanele. La fel de importantă este și poziția ei centrală, între UE, Rusia (vecinul de la Marea Neagră) și o vecinătate  problematică la sud-est, unde există granițe cu Siria, Irak și Iran.

Erdogan a folosit în mod inteligent aceste aspecte în ultimii ani. El se oferă ca intermediar între părțile implicate în conflictele regionale, de exemplu între Ucraina și Rusia sau, mai nou, între Israel și Hamas, spune Apelt. În opinia ei, Erdogan poate juca un rol constructiv în această situație, așa cum a făcut-o cu acordul privind cerealele ucrainene.

În același timp este evident că Erdogan încearcă să obțină beneficii maxime pentru el și pentru Turcia din orice situație. Cel mai recent exemplu, spune Apelt, este blocarea de către Erdogan a aderării Suediei la NATO. Președintele a condiționat promisiunea din vară de reluarea negocierilor de aderare a Turciei cu UE.

Beate Apelt, de la Fundația Friedrich Naumann, apropiată de partidul liberal-democrat german, mai subliniază că Turcia joacă un rol esențial și în ceea ce privește migrația ilegală către Europa. Aceasta în pofida controversatului acord privind refugiații, încheiat în 2016 între Turcia și UE, potrivit căruia refugiații din Turcia trebuie să fie împiedicați să călătorească mai departe în Uniunea Europeană. În această privință, lucrurile vor deveni mai complicate, spune ea. Apel amintește că nivelul de acceptare a refugiaților din Siria și din alte țări a scăzut semnificativ în ultimii ani în Turcia, țară confruntată cu o criză economică, în timp ce discriminarea și ura împotriva acestora cresc rapid.

Pace pe pământ?

După fondarea republicii în urmă cu 100 de ani, Atatürk a promovat o politică externă pașnică. Potrivit politologului Cevik, scopul său era să protejeze republica încă foarte tânără de crizele internaționale. Turcia a rămas fidelă acestui curs - cu excepția conflictului privind insula mediteraneană greco-turcă Cipru, petrecut la mijlocul anilor 70.

Erdogan, în primii ani de guvernare, a evitat la rândul său conflictele în politica externă. Abia în timpul mișcărilor revoluționare ale așa-numitei Primăveri Arabe a acceptat confruntarea cu lumea arabă, trecând de partea răsculaților. Însă chiar și atunci, politica sa externă a fost pașnică, spune politologul.

În ultimii ani, tonul a devenit însă predominant agresiv, iar militarizarea s-a accentuat. Abordarea de tip ”soft power” a Ankarei a pierdut tot mai mult din greutate în ultimii ani, în timp ce Erdogan vede în forța militară o carte câștigătoare. Atacurile aeriene turcești în nordul Irakului și în nordul Siriei au fost aspru criticate la nivel internațional. De asemenea, nemulțumirile în Vest au stârnit înarmarea grupărilor jihadiste din Siria și trimiterea de mercenari în Libia și în Nagorno-Karabah.