Faptul că socialismul poate fi asemuit unei religii prin caracterul său dogmatic a devenit demult o idee comună, suficient de răspândită, încât să fie desconsiderată. Și totuși marxismul a fost, în felul său, o teorie a mântuirii, după cum revoluționarii au profesat și ei cultul martirilor, disprețuind viața ”de aici”, din prezentul burghez, pentru a câștiga viața ”de dincolo”, cu diferența că au proiectat transcendentul într-un viitor luminos. Există la oamenii cu convingeri radicale de stânga o sclipire a privirii și o uitare de sine care te fac să tresari, căci par să pună la îndoială toate ideile noastre comune despre ce înseamnă o viață cumsecade. Scriitorul Vasile Ernu, de exmplu, provocase la un moment dat o mare polemică prin felul în care minimalizase regimul închisorilor comuniste. E mai greu să te lupți cu un adversar care îți face cadouri (recte capitalismul), spusese el, decât cu unul ale cărui reguli tiranice sunt dinainte enunțate. În comunism, dacă te opuneai, ajungeai, cel mult, la închisoare și a încheiat cu un gest de persiflare, menit să sugereze insignifianța. Horia Roman Patapievici a văzut aici o impardonabilă apologie a stalinismului, iar pe urmele reacției sale polemica s-a amplificat. Cearta are de fapt o istorie mai încărcată, Vasile Ernu fiind unul dintre promotorii volumului polemic montat anume ca să combată Raportul Tismăneanu privitor la condamnarea comunismului. Dar criticii lui Ernu au părut să nu vadă principalul și anume că nu minimalizarea (absolvirea) stalinismului se găsea în centrul frazei sale, ci afirmarea eroismului revoluționar. El a făcut un lucru mult mai provocator, sugerând că datoria omului de astăzi ar fi să se opună eroic, ordinii existente.

Tipul acesta de eroism are o structură de adâncime religioasă, căci se bazează pe sacrificiu. Dar chiar și la suprafața sa, limbajul progresist preia copios elemente din stilul profetic al textelor sacre. Am deschis această discuție pentru că ședința de marți a Parlamentului European ne-a oferit multe motive de uimire. Unul dintre subiectele de discuție a fost criza refugiaților și măsurile pe care ar trebui să le adopte UE. Printre alții, a vorbit la Strasbourg Gianni Pittella, șeful grupului socialist, un italian al cărui stil exaltat face deja parte din peisaj. Dar exaltarea lui nu seamănă cu a altora, cu a lui Guy Verhofstadt bunăoară, având acea sclipire stranie de care vorbeam și care amintește de uitarea de sine a credincioșilor fervenți: ”Cu ce ne amenință refugiații? Ceea ce trebuie să facem este să ne învingem teama care ne inspiră deciziile cele mai rele sau care ne paralizează, întârziind aplicarea măsurilor care au fost deja discutate. Sunt de acord cu dl Weber (Manfred Weber, șeful grupului PPE) că e nevoie de consolidarea frontierelor exterioare, că e nevoie de relocarea refugiaților, că e nevoie de (...), dar de ce nu facem nimic din toate acestea? Cine ne împiedică? Vă spun eu: teama. Iată ce ne amenință, teama care invadează acum Europa. Dacă le-am spune șefilor noștri de stat și de guvern: Nu vă fie teamă!?” (Discursul său calchiase simultan și scenariul din Manifestul Partidului Comunist al lui K. Marx, vorbind despre ”un virus care bântuie Europa, virusul spaimei”, dar asta e altă poveste).

Cred că trimiterea e destul de transparentă. Isus adresează de multe ori acest îndemn, fie ucenicilor săi, fie altora. Ca de exeplu: “Nu vă temeţi de cei care ucid trupul şi după aceasta n-au ce să mai facă… Temeţi-vă de acela care, după ce a ucis, are putere să arunce în gheena” (Luca 12,4-5). Asta spusese și V. Ernu, că diavolul cel mai mare ar fi capitalismul. Scenariul evanghelic se străvede în filigran, ceea ce nu ar trebui să ne mire atât de mult, căci imaginația escatologică e limitată. Cei care cred în Progres sunt nevoiți să recicleze limbaje vechi. Să mai luăm un singur exemplu: ”Dar Iisus a zis mai marilor sinagogii (citește șefilor de guvern): Nu te teme, crede numai.”(Marcu 5, 36)

Desigur, deputatul socialist Gianni Pittella nu spune nimic precis despre natura promisiunii sale, ar fi mult prea naiv pentru un politician din secolul XXI, el reia numai, obsesiv, tema fricii și a îndemnului cristic, lăsând ca fraza să lucreze singură cu toate sugestiile ei nespuse: ”Nu vă fie teamă!...”

Există în acest tip de citate implicite o ambiguitate. Pe de o parte, laiciștii progresiști preiau ironic cuvintele Bibliei, deturnându-le înțelesul (ca M. Macovei în ”Să nu ai alt stăpân decât cetățeanul”), pe de alta, preluările lor sunt ”serioase” și inevitabile în virtutea faptului că însăși gîndirea lor are o logică religioasă. Ca și cum G. Pittella ar fi spus: ”acceptați adevărul acesta, chiar în ciuda evidențelor de care se prevalează fariseii și cărturarii de la dreapta, și al vostru va fi Viitorul! Credeți și nu cercetați”.

Ceea ce ne pune pe gânduri este succesul lui Pittella, eclipsa aceasta a gândirii critice, a lucidității și a spiritului pragmatic din sânul Parlamentului European.