1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Unii ruşi vor să-l vadă pe Putin plecat de la Kremlin

11 iulie 2008

Alegerile prezidenţiale din Rusia, de anul acesta, au demonstrat încă o dată că opoziţia nu are deocamdată nicio şansă aşa cum nici revoluţiile "colorate", după modelul celor din Ucraina sau Georgia, nu ar avea succes.

MoscovaImagine: AP

Cu toate acestea, în Rusia există tineri care militează pentru o schimbare a regimului, pe cale paşnică.

Pe o străduţă, undeva la periferia Moscovei, un tânăr stă la semafor. Kolja este activist al mişcării de opoziţie "Smena" ("Schimbarea") şi se duce la întâlnirea cu ceilalţi membri ai organizaţiei:

"Ne reunim într-o locuinţă. Până acum un an am avut un birou, dar proprietarul a fost obligat să ne dea afară. I s-a spus că poziţia noastră faţă de putere n-ar fi una potrivită. Aşa e la noi: dacă nu simpatizezi cu Putin, nu ai dreptate."

Tânărul, de profesie politolog, este de părere că Vladimir Putin este, în continuare, cel mai puternic om din ţară, dar de la succesorul său, Dmitri Medvedev, nu se aşteaptă la nimic bun. "Smena" aparţine coaliţiei "Cealaltă Rusie", a fostului campion mondial la şah, Garri Kasparov. Activiştii grupării şi-au propus să schimbe cândva, fără violenţă, regimul din Rusia. În acest scop, ei eu preluat modelul de la mişcarea de tineret "Pora" din Ucraina. Kolja şi prietenii săi au stat două luni în Ucraina în timpul revoluţiei portocalii.

Cine nu e cu Putin, e împotriva lui

"În Ucraina am învăţat că, într-adevăr, putem schimba ceva, că funcţionează. Poate că nu vom reuşi decât în cerc restrâns, nu ştiu...în cartier la noi sau printre studenţi, dar oricum...De exemplu eu locuiesc într-o zonă unde există mulţi şobolani. Suna caraghios, dar e înspăimântător dacă, de fiecare data când ieşi din casă îţi taie calea un ditamai şobolanul. Locuitorii s-au resemnat mult timp cu situaţia. La un moment dat n-am mai rabdat şi am demarat o campanie. Până la urmă administraţia locală a fost nevoită să ia măsuri, iar acum sunt mai puţini şobolani. Astfel mi-am dat seama că putem schimba ceva."

Membrii mişcării "Smena" au fost de mai multe ori agresaţi, arestaţi şi numiţi "duşmani ai poporului" sau "spioni străini"; ultima oară la "Marşul celor care se opun", organizat în luna martie, după alegeri. La alegerile parlamentare, din luna decembrie a anului trecut, un simpatizant al mişcării a filmat cu telefonul mobil cum un membru al comisiei electorale scotea buletine de vot de sub birou şi le introducea în urnă. În cele din urmă, Comisia centrală electorală a afirmat că înregistrarea ar fi fost trucată şi a calificat fapta tânărului drept "provocare".

Chiar dacă membrii mişcării "Smena" nu se lasă intimidaţi ei sunt, din păcate, puţini la număr. Din rezultatele unui sondaj de opinie realizat de institutul independent Levada reiese că tinerii ruşi nu sunt interesaţi de politică.

Treceți peste secțiunea următoare Explorează oferta noastră