E utilă și recomandabilă vaccinarea anti-Covid 19? Da! Aceasta este convingerea majorității experților autentici, cărora m-am raliat de mult. Vaccinarea mi se pare rațională. Ea salvează, cred, vieți. Mi se pare iresponsabil refuzul injecției, dacă medicii o recomandă întru imunizare.

Nu mai puțin adevărat este însă că, din varii motive care trebuie bine detaliate și lămurite, avem motive să ne opunem din răsputeri ideii de vaccinare obligatorie. De aceeași părere sunt mulți europeni. 

Proteste în Europa

În patria culturală a Europei au ieșit în stradă zeci, dacă nu sute de mii de oameni spre a respinge vaccinarea obligatorie, restricțiile, pașapoartele de sănătate și discriminarea celor siliți a le accepta. Trei mii de italieni au scandat la Roma ”jos dictatura” și ”trăiască libertatea”, nu puțini protestând puternic și la Torino, Milano și Napoli, precum și în alte zeci de orașe italiene. Alte demonstrații și ciocniri cu mii de protestatari au avut loc în Grecia și insulele britanice și irlandeză.

Cele mai ample au avut loc în Franța. Peste 160 de mii de francezi au ieșit recent în stradă în multe metropole spre a protesta împotriva măsurilor liberticide de combatere a pandemiei. Francezii au manifestat furios în contra deciziei președintelui Macron și a guvernului său de a impune o masivă înăsprire a regulilor de combatere a pandemiei. Hexagonul introduce practic, pe ușa din dos, vaccinarea cu de-a sila, de vreme ce de luna viitoare oamenilor le va fi greu să facă în Franța chiar și un singur pas în afara casei. Fără documente ca pașaportul de sănătate, respectiv ”verde” sau de ”vaccinare” extins, în speță testul obligatoriu pentru nevaccinați și însănătoșiți, nu vor mai putea ieși mai nicăieri. Nu vor mai păși nici în săli de concerte, de teatru și de cinema, nici pe stadioane, în restaurante, ori călători cu trenul. Protestele francezilor împotriva acestor măsuri de coerciție nu încetează să ia proporții. Indignarea a scos în stradă, la finele săptămânii, mase de oameni care scandau ”libertate” și revendicau revoltați ”debarcarea tiranului”.

Necesitatea unei discuții nuanțate și inadecvarea presei

Scriind în acest context, compozitorul, scriitorul și matematicianul Andrei Vieru, care trăiește la Paris, aplauda recent decizia chitaristului  Eric Clapton de a face altfel decât pianistul Wilhelm Kempff. Acesta ”a dat cândva un recital la București, cerându-le în prealabil evreilor să iasă din sală. De acest episod își aducea aminte dirijorul Sergiu Comissiona, care a trebuit să părăsească sala. Aflăm acum că Eric Clapton (se gândește) să boicoteze cântatul în sălile de concert care le-ar refuza accesul nevaccinaților”, relevă Andrei Vieru.

Nu puțini consideră că situațiile nu se pot compara și că e abuziv să se juxtapună discriminarea evreilor în ceea ce au numit ”preambulul la Holocaust” cu discriminarea nevaccinaților”.

Valuri de injurii tipice rețelelor sociale și dejecțiilor lor de ură chipurile hipermorală s-au revărsat asupra lui, a fiului unui supraviețuitor al Pogromului din Iași. Or, Andrei Vieru nu a comparat discriminarea nevaccinaților cu a evreilor în timpul Holocaustului. Căci antisemitismul manifestat de Kempff nu e altul decât ura antievreiască din toate timpurile, care s-a soldat și se soldează și azi cu excluderi și discriminări. De pildă în America revoluției culturale maoiste, în care unora li s-a blocat repetat participarera la manifestații feministe, pe motiv de apartenență la poporul evreu.  

Extrem de importantă ar fi, ca atare, evitarea alunecării în jocul facil, dar mortal al culpabilizărilor și victimizărilor hipermoraliste, în favoarea angajării unei discuții serioase, sobre, logice și diferențiate. Dar împinse din spate de obsesia clicurilor rezervate adesea extremismului de stânga al unor postări de maxim impact pe Twitter și Facebook și de indignarea generală din rețele, parte tot mai mare din redacțiile de știri din massmedia nu doar că n-o livrează, dar au început chiar să evite să informeze. Dincolo de prestația salutară a unor ziare ca Berliner Zeitung, una din gazetele germane care au relatat onest și fără echivoc despre recentele manifestații din Europa, fără să le ascundă amploarea și natura, informările corecte și exhaustive s-au dovedit prea rare în presă.

Dezacorduri germane

În obedienta Germanie, oamenii ies prin tradiție net mai greu în stradă decât în Franța revoluției de la 1789. Dar discuția cu privire la obligativitatea vaccinărilor se poartă intens și în contradictoriu și dincoace de Rin, inclusiv între oficiali. La Berlin, mâna dreaptă a cancelarei, Helge Braun, s-a arătat în dezacord implicit cu șefa sa, Angela Merkel, care se opune vaccinării obligatorii.

Braun, pe care l-a contrazis ministrul german al justiției, Lambrecht, o favorizează, aparent, căci încearcă s-o impună pe ușa din dos, prin presiuni indirecte asupra scepticilor. Braun a declarat că, din toamnă, nevaccinații ar urma probabil să se confrunte cu restricții și vor beneficia de ”net mai puține libertăți decât vaccinații”, ultimii fiind ”protejați de îmbolnăviri grave în proporție de 90%”.

Or, cifrele acestea sunt incerte și contrazise de mulți experți. Nu e clar cum se pot întemeia politici pe statistici nesigure și pe date incomplete și aleatorii. În plus, nu așa se procedează în democrații.

Misiunea statului și libertatea

În cele veritabile, oamenii sunt liberi să aleagă și poartă ei înșiși povara răspunderii pentru sănătatea proprie, nu statul omnipotent, deci autoritar sau totalitar, care-și asumă neîntrebat misiunea protejării totale a populației, la rigoare chiar și de umbra ei. Rațională și rezonabilă pare obligativitatea vaccinării doar pentru polițiști, pompieri și personalul medical și sanitar, care ar putea intra în contact cu persoane extrem de slăbite, de pildă în clinici, în situații postoperatorii, cu oameni foarte bolnavi și afectați de o imunitate anemiată, care nu se pot vaccina și au dreptul să fie protejați.      

Sigur, e importantă prețuirea regulilor conviețuirii într-o comunitate, iar în cazul periclitării ei acute sunt legitime și măsuri încălcând drepturile și libertățile fundamentale. Dar e acesta cazul unor societăți în mare măsură imunizate? Mai e pericolul corona chiar atât de acut? Nu trebuie respectat dreptul la autodeterminare corporală și protejați oamenii și de efectele secundare ale unor vaccinări posibil fatale, în cazuri foarte rare, ca și de orice discriminare?

Iar dacă vaccinul funcționează (și dacă n-ar fi eficient, discuția ar fi de bună seamă de prisos ), nevaccinații se periclitează în primul rând și aproape exclusiv pe ei înșiși, ceilalți putându-se baza pe propria vaccinare completă, pe măști și pe alte măsuri suplimentare de igienă. A-i exclude de la viața socială și culturală nu ar fi, prin urmare, admisibil. La urma urmei, privilegierea unor categorii și discriminarea altora scindează societatea și alimentează extremismul.

Treaba statului e să livreze condițiile cadru ale unui trai decent și sigur, nu să-i forțeze pe oameni să rămână cu de-a sila în viață, să fie fericiți, ori să admită împărțirea lor în inși cu drepturi fundamentale de categorii și clase diferite. Într-o democrație care se respectă, se mizează nu pe coerciție, polarizare și disciplinare, ci pe răspunderea civică și individuală, pe lămuriri și persuadare, libertățile și egalitatea tuturor fiind garantate. Dar nu doar ale nevaccinaților.

Ci și ale patronilor de hoteluri, restaurante, muzee, cinematografe și teatre, care ar trebui, până la un punct, să fie liberi să le refuze accesul anumitor nevaccinați, întru protejarea anumitor clienți. Nu de aceeași libertate ar trebui să se bucure școlile și grădinițele, ale căror copii nu-s, în genere, în pericol.

Înseamnă toate astea că nu trebuie luate măsuri împotriva unor mutații ale virusului? Defel. Dar e obligatoriu să se evite exagerările și restricțiile obsesive, care să continue să prejudicieze serios domenii cheie, ca educația și economia, aruncate parțial în aer de lockdownurile repetate. Care și ele îmbolnăvesc grav și omoară oameni. Și nu puțini.

Îndărătul argumentelor care cer imperativ tăierea sine die a drepturilor și restricționarea durabilă a libertăților civice și individuale fundamentale ale unora se ascunde o mentalitate colectivistă, mizând nu atât pe combatarea eficientă a pandemiei cât pe silnicii, pe bucuria divizării și oprimării și pe speranța în atotputernicia unui stat paternalist, care să protejeze fără rest, de la naștere până la moarte.

Aceste argumente, suferind de grave carențe de omenie și de logică, ascund vag ideea falsă a multora, potrivit căreia viața ar fi nu doar extrem de prețioasă, ci și superioară demnității, ca valoare supremă. Ele camuflează prost o frică de moarte intensă și disproporționată, alimentată de ideologii seculare, postmoderne, care nu admit credința în viața veșnică. A venit timpul să se corecteze radical această strâmbă antropologie, etică și filosofie politică.