În Egipt s-a reluat revoluţia. De această dată, duşmanul nu mai e un preşedinte autoritar, dar laic şi regimul său, ci o grupare islamistă, poate chiar cea mai influentă grupare islamistă din lumea sunită, cea din rândul căreia s-a ales actualul şef al statului egiptean, Mohamed Morsi.

Luni, protestatarii au luat cu asalt cele şase etaje ale edificiului adăpostind cartierul general al Frăţiei Musulmane. Manifestanţii au devastat şi incendiat clădirea după ce duminică altercaţiile şi schimburile de focuri din faţa ei se soldaseră cu opt morţi şi răniţi, alţi cel puţin şapte oameni pierzându-şi viaţa în protestele din alte zone.

Potrivit armatei, „milioane de egipteni” ar fi ieşit duminică în stradă spre a cere demisia preşedintelui Morsi. Ca membru al Frăţiei Musulmane, Morsi izbutise cu un an în urmă să adune suficiente voturi ca să preia puterea, devenind primul preşedinte ales liber al Egiptului, doar pentru ca apoi să-şi vadă popularitatea erodându-se rapid.

Chiar dacă informaţiile furnizate de armată sunt exagerate, iar adepţii liderului islamist de la Cairo şi-au organizat propria lor contra-manifestaţie, un fapt e clar. Amploarea demonstraţiilor antiprezidenţiale de la Cairo şi din restul ţării a depăşit apogeul celor ce au dus, în Egipt, la debarcarea, în mai puţin de trei săptămâni, a regimului Mubarak.

Protestatarii îl acuză pe şeful statului de autoritarism şi cer, imperativ şi ultimativ, demisia lui. Morsi a refuzat această revendicare anunţând, la rândul său, concesii constituţionale, după ce, la insistenţele Frăţiei Musulmane şi ale altor grupări şi mai radicale obţinuse adoptarea unei constituţii islamiste care îngrădise grav libertăţile şi drepturile egiptenilor.

După luni de zile, în care opoziţia îi ceruse în zadar şefului statului să alcătuiască un nou guvern, de uniune naţională, zarurile par să fi fost aruncate, iar despărţirea de preşedinte să fie irevocabilă.

Fapt e că numărul enorm al manifestanţilor şi protestatarilor, cărora li s-au raliat şi musulmani credincioşi şi liberali, bogaţi şi săraci, tineri şi bătrâni, creştini dar şi agnostici, ori atei, femei în veşminte tradiţionale, dar şi unele lipsite de văl alături de taţi purtându-şi copiii pe umeri, nu e lipsit de interes. Deşi domneşte o atmosferă de sărbătoare populară, litigiul e pe viaţă şi pe moarte.

Din unghiul demonstranţilor, sutele de mii de oameni ieşiţi în stradă semnalizează caracterul ireconciliabil al conflictului dintre Morsi şi o mare parte a societăţii egiptene, care-l califică pe actualul preşedinte, drept chiar mai corupt şi mai rău pentru ţară decât predecesorul său. Nu puţini consideră că Morsi nu e decât marioneta conducerii Frăţiei Musulmane, ţara, după cum relevă agenţia AP, fiind, în viziunea protestatarilor, condusă în realitate de liderul Frăţiei, Mohamed Badie şi de adjunctul său, Khairat el-Shater.

De cealaltă parte a baricadei, islamiştii sunt hotărâţi să nu admită debarcarea preşedintelui lor şi invocă alegerea lui de către o clară majoritate a electoratului.

Nu e clar cum se va putea soluţiona acest conflict. Mulţi se întreabă dacă va interveni armata. Opoziţia speră ca şeful statului şi susţinătorii lui să se sperie de proporţiile protestelor. Preşedintele nădăjduieşte să supravieţuiască politic fie, vorba lui Ion Iliescu, lăsându-i pe manifestanţi să fiarbă în suc propriu, fie făcându-le unele concesii neînsemnate.

E greu de crezut însă că demonstranţii, care au jurat să nu părăsească străzile până la debarcarea preşedintelui, se vor declara mulţumiţi cu un mizilic. N-ar fi deci exclus să se încerce şi în Egipt să se aplice o soluţie amintind de mineriade, sau cea pentru care au optat comuniştii chinezi împotriva membrilor mişcării pentru democraţie demonstrând în iunie 1989 în Piaţa Tienanmen. Primăvara arabă de acum doi ani şi jumătate a devenit o interminabilă vară fierbinte.