A trecut un an de cand ne-am vazut ultima oara. Si asta-mi e cea mai mare realizare.

Acum sapte ani, prin vocea unui medic, soarta pronunta o condamnare la moarte. Condamnatul a refuzat, insa, executarea ei, a declarat recurs, s-a angajat propriul sau avocat, a pledat magistral si a invins. Cele cateva luni pe care medicii i le-au dat, in generozitatea lor, s-au tot lungit - pana miercuri dupa amiaza.

Probabil ca nu realizati cum s-au scurs acesti sapte ani din viata lui Victor. Daca i-am spune "goana disperata" dupa fiecare moment ar fi o blasfemie. Victor nu s-a grabit niciunde. Dimpotriva. A stat pe loc, s-a intins la taclale cu fiecare secunda, lungind-o si latind-o, storcand de vlaga fiecare clipa. "Ca si cum ar fi fost ultima", pentru a recurge iarasi la clisee.

Victor - sau Iulian, dupa cum ne venea mai la-ndemana - a fost un curs practic despre viata. A predat arta de a trai mult mai bine decat a predat studentilor in drept, in perioada petrecuta la catedra - iar cei ce l-au avut dascal au vorbe de pretuire la adresa lui.

Cuvintele din deschiderea acestui... cum sa-i spunem? Text sa-i spunem?

Cuvintele ii apartin.

Mai mult de atat nici nu se cade sa mai scriem.

Ca sa nu sune a dramoleta, n-o sa va marturisim, la final, ca, imediat dupa telefonul care ne anunta acest episod din viata prietenului nostru, din aparatul de radio a rasunat "Seasons in the sun". Lucrurile s-au intamplat, insa, exact in acest mod. De fapt, Victor - sau Iulian - isi încheia pledoaria finala. Dupa care a plecat sa rezolve niste intabulari - va fi nevoie si pe lumea cealalta de un loc (linistit ca un iaht ancorat în portul Copenhaga) in care sa-i stranga la o bere belgiana si un mic romanesc pe cei ce i-au fost dragi.

A transmis pentru Deutsche Welle, din Bruxelles, Victor Iulian Tuca