Viena - orașul în care se trăiește cel mai bine
14 august 2018Capitala Austriei, Viena, a devenit orașul cu cel mai ridicat nivel de trai, detronând în acest clasament metropola australiană Melbourne. Acesta este rezultatul topului anual realizat de săptămânalul britanic "The Economist". Pe locul trei se situează orașul japonez Osaka.
Este pentru prima oară când locul întâi revine unui oraș european, după ce metropola australiană Melbourne a deținut acest titlu timp de șapte ani la rând. 140 de orașe sunt evaluate de Economist Intelligence Unit, parte a grupului Economist. Se iau în considerare criterii precum nivelul de trai, rata criminalității, sistemul de sănătate, oferta culturală, protecția mediului, sistemul de învățământ și infrastructura locală. Viena a câștigat la mustață, primind 99,1 puncte din totalul posibil de 100. Melbourne a obținut 98,4 puncte.
Orașele germane nu au loc în vârful clasamentului
Niciun oraș german nu se află în top 10. Cel mai bine situat este Frankfurt, pe locul 12. Hamburg, care anul trecut a ocupat poziția a zecea, a alunecat acum pe locul 18. În primele 30 de metropole se mai află din Germania Berlin, München și Düsseldorf.
Deși Viena deține primul loc, prestația generală a orașelor europene a avut de pierdut față de clasamentul din 2017. Un singur alt oraș european, Copenhaga, a fost inclus în top 10, pe poziția a noua.
New York, Londra, Paris - nu sună prea bine
Australia și Canada domină acest clasament, fiecare cu câte trei orașe în Top Ten: Melbourne, Sydney și Adelaide, respectiv Calgary, Vancouver și Toronto. Metropole internaționale ca New York (57), Londra (48) și Paris (19) nu ocupă poziții prea bune în clasament, din cauza problemelor de trafic și a criminalității ridicate. Pe ultimele locuri ale clasamentului se află capitala Siriei, Damasc, Dhaka (Bangladesh), Lagos (Nigeria), Karachi (Pakistan) și Port Moresby (Papua-Noua Guinee).
Astfel de clasamente publicate anual sunt deosebit de populare. În iulie, un alt săptămânal britanic, "Monocle", a dat publicității o listă similară. În clasamentul respectiv, metropolele europene sunt însă mult mai bine văzute. În acest top, Viena este abia a treia, după Tokio, în timp ce pe prima poziție se află capitala Bavariei, München. În studiul publicat de The Economist, metropola bavareză este însă abia pe locul 18.
os/rs (dpa, afp)