”Cineva acolo sus ne-a iubit: nu puteam ajunge într-o țară mai bună decât Germania”, crede Camelia. Deși Germania nu era nicidecum în mintea lor, când și-au propus să plece din România, după ce afacerea din care își câștigau existența nu mai funcționa așa cum trebuie și ajunsese să le afecteze și viața privată.

O vreme treaba a mers bine: subînchiriau, în București, apartamente în regim hotelier. Mai cu succes vara, mai slăbuț în restul anului. Apoi, povestește Camelia (46 de ani), ”au apărut foarte mulți străini cu bani, au cumpărat zeci de apartamente și le-au închiriat la un preț considerabil mai mic”. Numărul clienților rămânea același, dar cel al spațiilor de închiriat a crescut simțitor. ”Noi ne agitam pe perioada de vară, dar apoi, în afara sezonului, dădeam din colț în colț să ne plătim chiriile, pentru că nu-ți permiteai să renunți câteva luni la apartament. Era foarte mult stres”.

Au tot încercat să își găsească un job stabil în România, atât Camelia cât și Laurențiu (48 de ani). Dar nu a fost să fie. ”Fie ți se spunea în față că deja ai o anumită vârstă care pe angajatori nu-i mai tentează, fie te chemau la interviuri doar pentru a te anunța că ești prea calificat față de oferta lor. M-am dus la patru interviuri. Nu doar că nu am găsit job; ba, chiar mai mult, un patron aproape că s-a dat la mine. A fost destul de penibil, momentul”.

”Pentru moment, paradisul apelat este indisponibil”

Atunci au luat decizia că ar face mai bine să plece din țară. Era august 2018, România traversa o perioadă tensionată, zeci de mii de români plecați din țară reveniseră acasă în concedii, iar o bună parte dintre ei s-au strâns la București, în fața clădirii Guvernului, să protesteze împotriva uneia dintre cele mai corupte puteri politice din istoria de trei decenii a democrației post-comuniste. Guvernul a răspuns, atunci, brutal mesajelor anticorupție - cu scutieri, gaze lacrimogene și tunuri de apă.

Camelia și Laurențiu, care au doi băieți, unul adolescent, celălalt de vârsta grădiniței, și-au sunat câțiva prieteni care se stabiliseră deja în Creta. ”Noi, inițial, visam să ne mutăm undeva la Mediterană. Să ne găsim un job bine plătit, nu neapărat ca să punem bani deoparte, ci să ne permitem să luăm masa în oraș, să ne bem cafeluța în oraș. Le-am telefonat prietenilor din Grecia, dar fiind sfârșit de sezon nu mai erau atâtea joburi disponibile. Cât despre locuințe, acestea urmau să se elibereze de abia când plecau turiștii și numai pentru câteva luni, până la deschiderea noului sezon”.

O prietenă stabilită în Germania le-a făcut o propunere. ”Noi nu călătoriserăm în Germania până atunci. Nu ne-a atras niciodată ideea de a merge într-o lume cu oameni rigizi, a cărei limbă nu o cunoaștem. Și, cu toate acestea, ne-am aruncat să acceptăm oferta. Hai, să vedem ce-o să iasă. Ne-am vândut mașina, ca să avem niște bani, dar și pentru că nu avea filtru de particule. Am zis că dacă mergem să ne stabilim într-o țară ca Germania, uităm românismele și facem totul corect.”

Au mai păstrat o vreme afacerea din România, ca minimă sursă de venit. ”Așa s-a întâmplat să ajungem în Germania, printr-o conjunctură care, la început, ne-a părut nefastă. Dar, uite, toate lucrurile au mers pe făgașul bun”.

Statistica, instrument electoral

În Germania, indică statisticile federale de la începutul anului 2019, trăiesc 700.000 de persoane născute în România. Iar cifrele OCDE spun că, pe plan global, România ocupă locul cinci printre sursele de migrare. Este vorba de 3,6 milioane de oameni care au părăsit țara, echivalentul a 17% din populația României. La începutul lunii iulie 2019, după ce i s-a reproșat că nu are informații clare despre ce înseamnă cetățenii români din afara granițelor, Ministerul Românilor de Pretutindeni* a lansat pe piață o statistică proprie și greoi explicată. Astfel, cifra vehiculată este de 9,7 milioane de români - dar aceasta a rezultat dintr-o metodologie confuză, o comasare a spețelor care a complicat, în loc să facă lumină. Practic, este un amestec nefericit al românilor care au migrat recent cu etnicii români născuți în țările limitrofe României, dar și cu a doua sau a treia generație a unor emigranți fugiți de totalitarism și stabiliți cu decenii în urmă dincolo de Cortina de Fier.

Avem, în aceste aproape zece milioane, deopotrivă cele două milioane de cetățeni ai Republicii Moldova care se declară români (iar un milion au dublă cetățenie, moldovenească și română) dar și minorități românești mai mult sau mai puțin numeroase care trăiesc în Serbia, în Ucraina, în Ungaria, Albania, Bulgaria, Macedonia sau Grecia, chiar dacă Atena refuză să recunoască existența altor etnii pe teritoriul elen. Toți aceștia nu au de a face cu migrația românească din ultimii 10-15 ani și care este compusă din deținători de pașapoarte românești, dar au fost incluși în studiul guvernanților de la București. La fel cum au fost considerați români din diasporă și descendenții născuți în Israel ai familiilor de evrei care au părăsit România în timpul dictaturii comuniste sau cei ai etnicilor germani răscumpărați de Republica Federală de la regimul Ceaușescu. Sau românii emigrați în Statele Unite sau Canada.

Sociologul Gabriela Mirescu Gruber consideră necesar util un filtru în interpretarea datelor vehiculate în ultima vreme de autoritățile de la București, în condițiile în care aceste statistici au fost publicate în contextul unor controverse legate de cadrul electoral. ”Mi-e teamă că în următoarele luni vom auzi voci in spațiul public citând informații din aceste studii, dar scoase din context. De exemplu, se va spune că nu se justifică atenția acordată celor din diaspora care cer drept de vot, când în doua țări ca Italia și Spania atât de puțini români declară că s-ar întoarce în țară. Mi se pare însă nepotrivit să citezi în 2019 studii realizate în Spania și Italia în anii 2006 și 2011, când este evident că profilul diasporei românești s-a schimbat radical începând din intervalul 2014-2016”.

Două generații distincte de români emigrați

Gabriela Mirescu Gruber, stabilită în Elveția, la Fribourg, alături de soțul ei german, dă un exemplu: ”Un medic plecat în anii 90 a fost mai degrabă nevoit să înceapă taximetrist înainte de a putea profesa în Vest meseria pentru care era pregătit. Medicii de astăzi vin cu contract și își fac meseria. Una e să vii să lupți pentru a-ți găsi locul și a te asimila și alta e să vii și să te integrezi fără complexe și presiuni. Cei plecați în condiții grele și izbiți de multe șocuri culturale s-au rupt cumva și sunt uneori încrâncenați. Cei din valul nou, indiferent de profesie, poartă indicatorii unei alte generații, au altă deschidere și alt dinamism, pentru că beneficiază de un alt context global și o altă presiune din partea țării gazdă”. Modul în care au ținut unii și ceilalți legătura este diferit, mai crede sociologul, iar cei migrați recenți, care sunt și generația transferului rapid de informație, au contact nemijlocit cu România pe care au lăsat-o în urmă și cred că e rolul lor să se implice în viața țării.

Camelia și Laurențiu par un pic din ambele categorii. Sunt fericiți în primul rând că este totul mult mai ordonat în viața lor, de când s-au stabilit la Worms. ”Cred că de asta aveam nevoie. În România trăiam cam în haos. Viața noastră era cam dezorganizată. Și cred că a multora e la fel, din cauza stilului de viață în România”.

Și s-a mai întâmplat ceva în viața familiei, povestește Camelia: ”Vara asta ne-am făcut vacanța în Creta aceea la care visam. Doar că după ce am stat aici, în ordine, disciplină, curățenie, în momentul în care ne-am dus acolo în vacanță am văzut cu alți ochi Creta. Aici, în Germania, Laurențiu a prins, pentru cineva care nu mai e chiar tânăr, nu știe limba și e la început, un loc de muncă foarte ok și bine plătit. Am reușit chiar să obținem și o finanțare, să ne cumpărăm o mașină. În România m-aș fi dus de o sută de ori la bancă, mi i-ar fi cerut și pe mama, și pe tata - și poate la final nu mi-ar fi acordat un credit. Cunoscuții noștri stabiliți în Creta câștigă puțin peste jumătate din salariul lui Laurențiu, iar locul acela ne pare acum haotic și plin de praf. Atunci ne-am zis că Universul a făcut în așa fel încât să ajungem să revedem altfel Creta și să nu regretăm că am ales Germania, unde totul este bine gândit și așezat”.

Vor să învețe, pe rând, limba germană și, apoi, la un moment dat, să își deschidă o afacere. Până atunci, Laurențiu are, la firma americană de comerț online la care lucrează, colegi din Franța și Italia. ”Din discuțiile pe care le-a purtat cu ei s-a lămurit definitiv că Germania a fost alegerea cea mai bună”, conchide Camelia.

* Deutsche Welle a solicitat un interviu ministrului Românilor de Pretutindeni, Natalia Intotero; deși ne-a promis o întâlnire încă în luna iulie, autoritatea responsabilă de relația cu românii din afara țării nu a dat curs invitației redacției până la publicarea acestui articol.