Violență împotriva profesorilor în școlile germane
2 septembrie 2023Vacanța de vară se apropie de sfârșit în aproape toate landurile germane. Nu numai elevii se întorc în școli, ci și violența ar putea reveni, care nu de puține ori este îndreptată împotriva profesorilor. Cifrele sunt alarmante, iar situația din școli "înspăimântătoare", spune Gerhard Brand într-un interviu oferit DW. El este președintele celui de-al doilea cel mai mare sindicat al profesorilor - Verband Bildung und Erziehung (VBE). În toamna anului trecut, asociația a comandat un studiu reprezentativ în cadrul căruia directorii de școli au fost intervievați în legătură cu violența împotriva profesorilor. Răspunsurile au relevat că aceasta este în creștere.
Aproape două treimi dintre directorii de școli intervievați au declarat că au existat cazuri de violență psihologică (amenințări sau hărțuire) în școlile lor în ultimii cinci ani. Mai mult, în aproape o treime din toate școlile intervievate au existat atacuri fizice asupra profesorilor. De exemplu, Biroul de Investigații Criminale din Saxonia Inferioară a înregistrat o creștere cu 30 % a infracțiunilor de vătămare corporală împotriva profesorilor în 2022, comparativ cu anul precedent. Situația din landul Saxonia Anhaltină din estul Germaniei este similară. Ministerul de Interne de acolo a înregistrat 104 infracțiuni împotriva profesorilor. Dintre acestea, 43 au fost cazuri de agresiune și 45 de cazuri de amenințări.
Cu ceva timp în urmă, un profesor care a dorit să rămână anonim a povestit pentru Deutsche Welle ce i s-a întâmplat la o lecție de germană când a încercat să rezolve o dispută între doi elevi. Unul dintre ei a pus mâna pe un cuțit de tip cutter care fusese folosit anterior la ora de artă. "Apoi s-a repezit spre celălalt elev cu acest cuțit și a strigat cu voce tare că îl va ucide".
Profesorul a intervenit între elevi și a încercat să medieze. "M-a atacat apoi cu cuțitul cutter pentru că era atât de furios încât trebuia să înjunghie pe cineva". Profesorul a fost rănit ușor, a relatat el pentru DW. "Nu mai vorbim despre un copil, suntem totuși la liceu. Situația a fost cumplită”.
Acest caz, însă, nu a fost unul pe care "îl trăim în fiecare zi în școli", după cum spune șeful sindicatului profesorilor, Gerhard Brand. Cu toate acestea, statisticile nu sunt decât "vârful icebergului". "Putem presupune că numărul de cazuri neraportate este mult mai mare. Violența împotriva personalului didactic este încă un subiect tabu și mulți oameni nu îndrăznesc să vorbească despre incidente violente din școli", completează el.
Pe de altă parte, psihologul școlar Klaus Seifried nu vede situația din școlile germane atât de dramatică și spune că "incidentele de violență nu sunt cu adevărat în creștere". Seifried, care a fost psiholog școlar timp de 26 de ani, actual vicepreședinte pentru psihologie școlară în cadrul Asociației Profesionale a Psihologilor Germani, a declarat pentru DW: "Cert este că astăzi oamenii privesc mai atent și vorbesc mai mult despre acest lucru”. Seifried observă un alt motiv pentru escaladarea cazurilor de violență în școli: schimbarea de generații în rândul cadrelor didactice. "Mulți profesori sunt încă lipsiți de experiență și nu știu cum să gestioneze conflictele. Iar factorii de stres pentru profesori au devenit mai mari din cauza lipsei de cadre didactice și a orelor de suplinire”.
Lipsă acută de cadre didactice
Fapt este că Germania are un deficit sever de profesori. Până în 2025 sistemului îi vor lipsi circa 25.000 de cadre didactice, au calculat ministerele educației din landurile federale. Asociația cadrelor didactice VBE estimează deficitul chiar la 50.000. Potrivit unui sondaj realizat de asociația cadrelor didactice VBE, 69% dintre directorii de școli se plâng de o lipsă flagrantă de cadre didactice. Acesta este "miezul problemei", explică Brand, membru al consiliului de administrație al VBE. "Nu există suficient personal didactic, pur și simplu". O supraveghere mai intensă a elevilor prin suplimentarea personalului didactic ar reduce agresivitatea în sălile de clasă. Numai că, potrivit lui Brand, neajunsul nu va fi înlăturat în viitorul apropiat.
Pandemia, factor agravant
În cei trei ani de pandemie, din 2020 până în 2023, situația din școli s-a înrăutățit suplimentar, relevă un sondaj realizat de asociația profesorilor. În această perioadă, elevii și părinții au fost supuși unei presiuni psihologice deosebite, iar viața socială a fost puternic restricționată. Acumulată, frustrarea a fost eliberată adesea în mediul școlar, spun experții. Psihologul școlar Klaus Seifried a declarat: "În pandemie au existat elevi care au trăit fără reguli, petrecându-și timpul doar în fața televizorului sau a computerului”. Sindicalistul Brand constată la rândul său că "în pandemie, solidaritatea inițială a basculat într-o agresivitate crescândă”.
Din nefericire, nu numai elevii, ci mai ales părinții au contribuit la creșterea violenței și a izolării în școli în timpul pandemiei. În landul Turingia, potrivit unui studiu VBE, 56% din cazurile de violență psihică directă și 70% din cazurile de violență pe internet din perioada pandemică au avut ca declanșatori părinții. Ținta ar fi fost profesorii care au insistat asupra respectării restricțiilor impuse de autorități. Unele cadre didactice se plâng că au fost acuzate că au condus școlile după metode naziste. Un profesor relatează că a fost lovit cu piciorul în coapsă și în stomac.
Înmulțirea cazurilor de violență împotriva profesorilor este cauzată și de schimbările din societate. Potrivit liderului VBE, Brand, "putem observa că tendința de violență și de brutalizare este în creștere. Există o pierdere clară a respectului și a amabilității în viața de zi cu zi”. Cu toate acestea, resemnarea nu este o opțiune, spune psihologul școlar Seifried. El are o rețetă împotriva violenței în sălile de clasă: "Profesorii ar trebui să stabilească o relație pozitivă și constructivă cu elevii, să stabilească limite și să le ofere sprijin. Și, spune el, să facă acest lucru manifestând o autoritate pozitivă”.