Visa cotat la bursă
19 martie 2008Publicitate
Concernul american de cărţi de credit, Visa, se pregăteşte pentru a definitiva cea mai mare intrare la bursă din istoria Statelor Unite.
Cu puţin înaintea deschiderii Wall Street, acţiunile Visa au fost cotate la un preţ de 44 de dolari pentru o acţiune, ceea ce aduce concernului american un surplus de capital de 17,3 miliarde de dolari.
Preţul celor 406 milioane de acţiuni ale Visa sunt astfel cotate cu mult peste cursul estimat iniţial de 38 de dolari, ceea ce arată că mulţi investitori sunt interesaţi de cumpărarea noului pachet de acţiuni emis de Visa.