Vlad Voiculescu nu simte nevoia să vorbească despre premiul de Cetățean European al Anului 2018, decernat Asociației MagiCamp, la propunerea eurodeputatului Siegfried Mureșan, de Parlamentul European. Ca și celălalt premiant al acestui an, ”Seniorul Cetății” Mihai Șora, Vlad Voiculescu spune că nu face nimic pentru premii. Recompensele vin din altă parte: bucuria unor copii sau liniștea părinților acestora. Are mai multe de spus despre asociația pe care a cofondat-o decât despre un premiu care a fost motivul inițial al discuției propuse de Deutsche Welle fostului ministru tehnocrat al Sănătății.

 

Deutsche Welle: Ce face MagiCamp?

Vlad Voiculescu: Face foarte bine. De un an de zile s-a dezvoltat fulminant. Avem o echipă absolut excepțională, cu oameni cu o motivație despre care de multe ori îmi vine să spun că nu vine din lumea asta. MagiCamp ajută 150 de familii în fiecare lună cu MagicBox, construiește case în mai multe orașe din țară unde sunt tratați copii, oferă consiliere familiilor care trec prin momente teribile, are deja câteva mii de voluntari care îi sunt aproape și care ajută, fiecare, după puteri. MagiCamp face lucruri bune care îmi umplu mie inima în fiecare zi.

Și ce face Vlad Voiculescu în fiecare zi?

Mă ocup de dezvoltarea MagiCamp. Pe lângă, mai am câteva proiecte sociale la care lucrez și pe care le veți vedea lansate în următoarele câteva luni. Sunt președintele grupului pentru drepturile pacienților de la European Society of Medical Oncology. Și construiesc România Împreună, alături de Dacian Cioloș și o bună parte din Guvernul tehnocrat. Mai câștig bani din workshopuri și discursuri publice, pe care le organizez la cerere, și-mi consum rezervele acumulate în perioada în care lucram la bancă.

Ce stă în spatele proiectului cu milionul de oameni?

Câteva frustrări. Eu așa funcționez, pe bază de frustrări. De obsesii personale. De mai bine de un an și jumătate ne adunăm în diverse piețe din România, dar nu știm să ne găsim între noi, nu știm cine a fost și cine nu a fost, nu putem să ne numărăm unii pe alții. Când comunicăm între noi folosim platformele de socializare care au câteva reguli stabilite de proprietarii acestora, au limitări ce țin de numărul de utilizatori raportat de numărul de producători de conținut care crește în fiecare zi și de interesele comerciale legitime ale celor ce dețin aceste platforme. Iar asta se concretizează în imposibilitatea de a transmite un mesaj foarte departe fără să plătești. În speță: din 150.000 de oameni care și-au exprimat intenția de a citi ceea ce scriu eu, mesajele mele ajung în cazurile bune la câteva mii de oameni. Am vrut să spun două lucruri: hai să ne gândim prin metode pe care le știm controla (telefon, email) și să știm unii de alții de unde suntem și ce facem, și, de asemenea, hai să reducem distanța asta dintre oameni și politicieni, ceea ce e foarte important pentru societate. Pentru a reclădi încrederea într-o societate trebuie să începem prin a da încrederea noastră unor oameni. Și asta merge și de la politicieni către cetățeni, dar și de la cetățeni către cei care fac un pas în față și merg înspre politică. Fiecare om ar trebui să se gândească: în cine aș putea avea încredere? Și să i-o spună și, de asemenea, să-i spună când greșește sau să-i ceară socoteala atunci când face ceva ce nu corespunde unor credințe sau valori. Cred foarte mult în ideea de a personifica politica. Legătura asta directă este esența democrației și este primul pas pe care vrem să îl facem pentru a reclădi încrederea între politicieni și cetățeni, dar și în noi că putem face mai mult

.Câtă lume ți-a răspuns? Există o echipă care, în spatele tău, administrează aceste informații? Și ce se întâmplă cu toate aceste date, cu profilurile de „followers”?

Sunt 100.000 de oameni care mi-au scris și mi-au lăsat datele lor. Există un counter pe pagina mea de internet și lumea se poate înscrie în continuare. Toate lucrurile le administrez singur, cu suport de la o persoană care se ocupă de partea tehnică.

Tu ești oricum un tip foarte prins. Când apuci să și citești ce-ți trimit oamenii și când apuci să te luminezi asupra a ceea ce-ți scriu sau sugerează?

Îmi ia foarte mult timp să le citesc, dar e un lucru foarte important: mă încarcă foarte mult și multe idei bune îmi vin de acolo. Problemele pe care le semnalez mai departe – fie că e vorba despre cazul unui pacient sau de o neregulă – deseori vin din mesajele private. Le-am folosit și când eram la minister, și chiar înainte, în rețeaua citostaticelor. Întotdeauna m-a fascinat ideea asta, de rețea între egali, la care cu o contribuție foarte mică de la foarte mulți poți duce lucrurile foarte departe. Când eram la minister, multe anchete pe care le-am făcut atunci cu Corpul de Control (cea în materie de transplant, examenele de specialitate fraudate și multe altele) au pornit așa. Semnalele mi-au parvenit direct. Nici atunci nu era nimeni să intermedieze, toate mesajele ajungeau la mine. Dar asta m-a ajutat foarte mult. Mă luminează și mă încarcă. Dar este și o responsabilitate în treaba pe care am început-o: de a apropia politica pe care o fac de oamenii care au alte griji și priorități.

Știi despre oamenii aceia la ce se pricep, știi de unde să-i iei dacă ai avea nevoie de asistență pentru o idee sau alta? Ar fi dispuși să ți se alăture?

Pe de o parte, vreau să rămân implicat civic. Mă motivează foarte tare să ajut oameni și să văd acest ajutor nu numai la nivel de politici publice, strategii guvernamentale sau municipale, ci în fiecare zi. Și asta fac cu MagiCamp, și asta am făcut cu rețeaua citostaticelor și asta fac cu MagicHome și cu multe alte proiecte la care mă gândesc. Asta este o arie în care vreau să investesc în continuare. Și vreau să investesc în ceea ce obișnuim să numim politică – dar nu este despre vorbe și scandal la televizor și bălăcăreli, ci despre fapte, despre ce vrem și ce putem să schimbăm. Asta nu pot să o fac eu, nu poate nimeni să o facă singur. Pentru asta trebuie să fim destui și să avem competențe variate, cu o aliniere a scopurilor. Cu cât suntem diferiți, cu atât mai bine. Sunt foarte mulți studenți la toate facultățile, sunt oameni din IT, de la șoferi de TIR la farmaciști. Și, da: le voi cere ajutorul, atât în proiectele civice, cât și în proiectele politice în care sunt sau voi fi implicat.

Lumea te asociază în general cu sistemul de sănătate: rețeaua de la Viena, ministeriatul din Guvernul tehnocrat. La un moment dat ai venit cu anunțul că vei candida la Primăria Bucureștilor. Ce te califică? Și cu ce-i poți convinge pe oameni că ești soluția pentru orașul ăsta?

Pe de o parte, avem cu toții mare-mare nevoie, în societatea românească și cu atât mai pronunțat în București, de bună credință. De oameni în administrație, și nu numai primari și leadership, a căror bună credință să fie dovedită. E un motiv pentru care administrația noastră centrală și locală arată în halul în care arată: tocmai politica pe care am avut-o și oamenii care au intrat în politică. Modul în care sunt construite instituțiile în ziua de astăzi, modul în care ele funcționează și lipsa oricărei politici de personal au dus de-a lungul timpului la administrația publică din ziua de astăzi.

Cred că am demonstrat și lumea o să vadă în continuare la mine buna credință. Dar nu e vorba numai de mine, e vorba despre echipele pe care vreau să le construiesc și cred că am dovedit până acuma că sunt în stare să construiesc echipe care pot să performeze exemplar. Fie că vorbim despre echipele de voluntari de la rețeaua citostaticelor, fie despre MagiCamp, fie despre experiența mea la Ministerul Sănătății.

Te-ai plâns, imediat la finalul mandatului ministerial, de ce ai găsit și a rămas în urmă în minister: oameni care au stat cu mâinile încrucișate așteptând plecare ta. Ai văzut ce a urmat. De fapt, multă lume era sceptică în privința reformelor Guvernului tehnocrat. Cred că nimeni nu și-a imaginat cât de departe vor merge următorii aleși în contrareforme. Crezi că aparatul administrativ – ca să nu folosim cuvântul „sistemul” - mai poate fi lecuit de oamenii care l-au gripat?

Sigur. Orice sistem poate fi schimbat, dacă pui destulă presiune pe el destul de mult timp.

Dezvoltă puțin chestia asta cu presiunea. Parcă lipsește un instrument: cum pui presiune pe acei oameni? Sunt legați între ei în primul rând pentru că le e frică să nu se prăbușească – întâi unul și apoi, după acel unul, toți.

Sunt câteva oportunități pe care noi, ca țară, nu le exploatăm. Avem în orice domeniu de activitate oameni foarte buni pe care îi găsesc multinaționalele, antreprenorii români sau ONG-urile. Profesioniști, cu bună credință și care chiar au obsesia să schimbe ceva, să lase ceva bun în urma lor. Pe acești oameni foarte rar îi găsești în instituțiile publice. Avem o ruptură enormă între calificarea, buna credință și ambiția oamenilor din sectorul privat și ale celor din sectorul public. Ce-mi propun este să acopăr gaura asta. Să creez o punte între cele două sisteme, așa încât sistemul public să ajungă egal, dacă nu chiar peste sistemul privat. Asta nu se va putea face într-un an, dar în două mandate la Primăria Capitalei se poate face. După un an sau doi se va simți deja.

S-ar putea să te confrunți cu un Consiliu General ostil.

Acest risc există întotdeauna. Am trecut prin asta ca Guvern tehnocrat. Știm ce înseamnă un Parlament ostil. Știm ce înseamnă ca Parlamentul să vină și să îți mărească anumite cheltuieli și apoi tot el să îți reproșeze că nu ai dat destui bani oamenilor. Jocuri mai mârșave decât s-au făcut în 2016 de către PSD și aliații lor de la ALDE cu greu îmi pot imagina dar, evident, pentru asta trebuie să te pregătești. Nu cred că soluția este într-un lider providențial. Lucrurile trebuie gândite și pregătite din timp.

Am luat deja decizia de a mă implica în politică alături de oameni care, sper cel puțin, îmi seamănă – Dacian Cioloș, Dragoș Pâslaru și alți membri din fostul Guvern tehnocrat.

Cristi Ghinea este și el fost membru al Guvernului tehnocrat. Acum e membru USR. Vă veți bate pe același bazin electoral.

Dacă miza ar fi cei 10-15% pe care îi vedem acum în sondaje, atunci am putea să stăm cu toții acasă. Miza este formarea Guvernului și câștigarea cât mai multor primării. Pot să vorbesc cu multe categorii sociale. Putem vorbi și reprezenta interesele tuturor românilor. Discuțiile despre ideologie sau plasarea politică își găsesc rostul dacă plecăm de la o bază, de la o minimă bună credință și un minim de profesionalism, pe care nu le găsim la nici unul dintre partidele de guvernare. Ce ne diferențiază în primul rând – și asta e valabil și pentru mulți colegi din USR, și pentru mai mulți oameni buni din PNL – este dorința de a face ceva bun și o minimă experiență profesională care să demonstreze că ne pricepem să facem ceva.

Coaliția de guvernământ are primăriile, are contractele primăriilor la care oamenii din orașele mici sau din mediul rural găsesc singurul loc de muncă, au chiar și preoții. Deci, toată comunitatea locală se învârte în jurul primarului și al banilor primăriei. La oamenii ăia, amenințați că dacă nu iese X primar nu mai sunt contracte și, deci, nici lefuri, cum se ajunge?

Românii au demonstrat de mai multe ori că, atunci când simt obrăznicia și orgoliul nemăsurat, reacționează. Grupurile de interese și micile aranjamente locale nu există de ieri, de astăzi, și nu sunt mai puternice decât erau în anii 90. Cred că România, în momentul acesta, are o clasă de mijloc mai puternică decât oricând. Dacă nu ne-am mai tot compătimi spunând că suntem puțini și ne-am uita mai mult la ce putem să facem, dacă ne-am mobiliza prietenii, familia, colegii, mai ales pe cei neinteresați de politică din motive rezonabile, am avea cu toții o șansă la o politică mai bună și la o țară mai bună.

Dar în afara metropolei, unde noile tehnologii nu au pătruns și vectorul de informare este Antena 3?

Hai să ne strângem un milion și apoi fiecare să vorbească cu alte două persoane. Cât de greu poate să fie asta? Suntem cel puțin un milion care am ieșit în piețe în țară în ultimul an și jumătate și care gândim la fel.

În anumite direcții...

Da, în anumite direcții.

Dar vine o poveste cum a fost referendumul, când ai ajuns să te cerți cu oameni cu care te-ai întâlnit în piață, dar care acum au o altă părere decât tine.

Mai întâi, nu ne certăm. Mai întâi, să ne amintim care sunt lucrurile cu adevărat importante, care ne aduc împreună, să ne concentrăm pe acestea, să ne dăm seama că arde acoperișul și că țara a ajuns pe mâinile unora cărora nu le pasă că arde casa, nici de oamenii care locuiesc acolo nu le pasă, ci doar de propriile interese. Așa că tocmai au dat foc la casă. Dacă ne-am aminti asta mai des, ne-am găsi unii pe alții și cu siguranță fiecare ar putea să dea unul sau două telefoane la mama, la tata, la unchiul, la sora, la vecina, la vecinul, la cineva care nu a fost interesat de politică sau e dezamăgit sau poate are o altă părere.

Poate au o reținere tocmai pentru că o discuție politică în contradictoriu escaladează, de exemplu, la o săptămână în care nu ne mai vorbim pentru că ne-am încontrat în păreri. Vorba filosofului: pare că nu există națiune care să consume mai multă energie pentru politică decât românii.

Am mai povestit episodul: acest tip de discuție am avut-o cu bunica mea, care era privitoare la Antena 3. I-am spus tot timpul despre manipulare, despre adevărurile trunchiate de acolo. Nu m-a crezut până nu m-am implicat eu. Atunci când m-am implicat în ceea ce se poate numi politică, chiar i-am cerut să se uite și să vadă ce-o să se spună despre mine. Și-atunci mamaia mea a realizat. Ce e de învățat din asta: fapta cântărește mult mai mult decât vorba. Să-ți suni părintele, sora sau vecinul, bombardați în fiecare seară cu manipulări și neadevăruri, și să le spui că un partid e mai bun decât altul, e foarte greu. Dar dacă le spui că te-ai implicat, că ești parte într-un partid, că îi cunoști pe oamenii ăia care apar la televizor, că îți asumi, lucrurile sunt un pic altfel. Politica, la noi, e ca la meciuri: mulți se interesează de politică doar ca divertisment, iar alții sunt interesați doar atunci când sunt turnee finale. Așa se duc oamenii la vot. Politica ar trebui să fie despre încredere, despre ce putem să facem mai bun pentru noi toți, despre implicare. Dacă o să reușim să ne implicăm mai mult și mai mulți și o să simțim conexiunea față de ce se întâmplă în politică, asta o să ne salveze.

Casa asta arde de aproape doi ani de zile. Ce au reușit să facă oamenii care au ieșit în stradă?

Foarte multe. Am reușit să-i oprim pentru foarte multă vreme să facă ce doreau să facă. Am reușit să le arătăm lor și să ne arătăm nouă că nu suntem atât de puțini cât credeam. Într-o bună măsură ne-am regăsit ca generație care trăiește acum în România. Ne-am dat seama că sunt foarte mulți oameni care au vederi similare, care văd clar ce se întâmplă și nu sunt dispuși să mai accepte. E o hotărâre de rezistență la nivel foarte personal. E un semn, pentru mine, că lucrurile într-o bună măsură s-au așezat și că lupta merită dusă pentru că ai și pentru cine, și cu cine.

Raportul Comisiei de la Veneția ne arată însă că, în mare, și-au adus aproape de bun sfârșit ceea ce și-au propus, mult mai brutal, la începutul mandatului. Justiția este la picioarele lor.

Suntem la aproape doi ani de la alegeri, suntem la aproape șase luni înainte de primul tur de alegeri și avem datoria să le arătăm că ceea ce au făcut nu este în regulă. Acei oameni ar trebui să primească dovada că ceea ce au făcut sau susținut este criminal.

Eu nu am crezut niciodată că scopul este doar acela de a-și salva liderii. Cred că liderii lor sunt susținuți din spate de oameni foarte bogați care au probleme cu justiția, mulți dintre ei plecați din țară. De asemena mai sunt oamenii din teritoriu care au probleme grave cu legea sau știu că ar putea să aibă. Și singurul motiv pentru care nu au avut până acum este capacitatea instituțională a parchetelor și a Direcției Naționale Anticorupție. Nu cred că ar trebui să ne gândim la o minoritate. Sunt mii sau zeci de mii care au furat și au interesul să o facă în continuare, pe care nu ne propunem să îi convingem, așa cum nu ne propunem să îi convingem nici pe cei care sunt fidelizați. Dar majoritatea covârșitoare a oamenilor din această țară suferă. Pentru că veniturile le ajung pentru din ce în ce mai puțin, pentru că sistemul sanitar este așa cum este, pentru că educația este cum este, pentru că drumurile sunt cum sunt. Diferența dintre populiștii noștri și cei din restul Europei este că ai noștri nu sunt în stare să construiască un kilometru de autostradă, un plan de spital. Nu sunt buni de nimic.

Cu ce bani?

Nu cred că banii sunt principala problemă în sistemul de sănătate și nu cred că au fost, în ultimii ani. Cred că avem o problemă de corectitudine și de corupție și una de omitere aproape absolută a interesului pacientului, de foarte mult uitat complet. Uitați-vă acum, se va spune că pentru sănătate s-au mărit salariile. Nici măcar nu își propune cineva să măsoare dacă pacienții sunt tratați mai bine, dacă oamenii sunt mai mulțumiți, iar deciziile sunt luate pe baza datelor. Măsuri punctuale luate populist și fără cap nu vor schimba lucrurile fundamental.

Există înțelegeri cu alte formațiuni politice pentru susținerea unei candidaturi unice la primărie?

Discuții între oameni cred că ar trebui să existe. Nu văd de ce aici ar fi o excepție. Discutăm frecvent ce trebuie să facem. Miza mea nu este una personală. Nu vreau să ajung din fost ministru primar și apoi cândva fost primar. Ambițiile mele sunt legate de a face lucruri, nu de a fi eu într-o poziție sau alta.

Da, dar ca să poți face trebuie să ajungi în poziția în care se poate face.

În cei zece ani în care am lucrat la Viena, cea mai mare parte a timpului m-am ocupat de implementarea proiectelor de infrastructură – de transport, drumuri publice, gări, școli, spitale și de energie. Cu asta m-am ocupat, pentru Europa Centrală și de Est. Așa că am o bună înțelegere asupra modului în care se pregătesc proiectele de investiții, pentru că un proiect care nu este bine pregătit nu o să poată niciodată fi dus la bun sfârșit, despre cum se finanțează și cum se realizează. E esențial pentru oraș și pentru o țară să înțelegi cum se pregătesc și se realizează proiecte.

Eu mi-am declarat disponibilitatea și o să fac tot ce ține de mine pentru ca noi să câștigăm. Și sunt convins că trebuie să existe un NOI pentru că vom câștiga împreună sau pierde separat, fiecare.