România este una dintre cele zece state NATO și UE care au cerut public Rusiei să își retragă trupele din Georgia și să anuleze recunoașterea independenței regiunilor separatiste Abhazia și Osetia de Sud, pe care armata Moscovei le controlează în nordul și nord-vestul țării.

Mesajul comun al grupului numit „Prietenii Georgiei" a fost transmis la împlinirea a zece ani de la cel mai recent conflict ruso-georgian, din 2008. Statele Unite, Polonia, Cehia, țările baltice, Marea Britanie, Canada sau Suedia sunt ceilalți semnatari ai acestei scrisori. Lor li s-a alăturat Ucraina.

„Unii dintre membrii comunității internaționale nu au definit și condamnat nici până acum clar actul de agresiune directă din partea Federației Ruse la adresa Georgiei”, spune, într-un interviu acordat pentru Digi FM și Deutsche Welle, președintele georgian Ghiorghi Margvelașvili. „După toți acești ani, războaiele din Ucraina și Siria dau o imagine clară a modului rusesc de a face politică - și totul a pornit odată cu agresiunea împotriva Georgiei”, a completat oficialul de la Tbilisi, care a mai recunoscut că est-europenii au avut parte de candidaturi mai grele la Uniunea Europeană și NATO decât are acum Georgia.

A existat vreo legătură între ultima agresiune rusă asupra Georgiei și invitația de a adera la NATO pe care ați primit-o la summitul de la București din 2008?

Ocuparea teritoriilor georgiene de către Rusia nu a avut loc în 2008, ci la începutul anilor 90, când nu se punea problema aderării Georgiei la NATO. Așadar, a fost de la bun început un mecanism rusesc de exercitare a influenței și de subminare a inependenței Georgiei. 2008 nu a fost decât un pas suplimentar față de ceea ce s-a întâmplat între 1992 și 1994 și în 1997. Rușii nu au plecat niciodată de aici. Vorbim despre o strategie pe care Rusia a aplicat-o nu doar în Georgia, dar și în alte țări: crează probleme, le amplifică, generează zone de instabilitate, pentru a obstrucționa dezvoltarea statelor-țintă.

Credeți că NATO și Uniunea Europeană și-ar asuma riscul să importe un diferend teritorial?

Prima țară care a aderat la NATO a fost o țară cu structură și situație foarte complicate: draga noastră Germanie Federală. Nu câteva sate în munți cum e Georgia. Germania cea divizată de un zid ce trecea chiar prin mijlocul Berlinului, cea ocupată parțial de Uniunea Sovietică. Dar a intrat ca atare în Alianță. A rezistat sub această formă vreme de 40 de ani și a fost un aliat foarte eficient. Dar, desigur, subiectul poate fi pus pe masă, atunci când vrei să găsești obstacole.

Ați fi dispus să stați față în față cu Vladimir Putin și să discutați onest toate diferendele?

Am stabilit o linie clară de priorități în relația ruso-georgiană: suveranitatea Georgiei, integritatea ei teritorială și respectul față de un stat liber și independent, care nu este ostatecul Rusiei. Aș vrea să sper că există posibilitatea elaborării unei strategii, alături de politicieni din Rusia, benefice ambelor părți, nu pe costul statalității sau suveranității uneia sau alteia din cele două națiuni. Dacă e acum vremea pentru așa ceva? Din nefericire, politica externă a Rusiei a intrat într-o nouă epocă, începând cu discursul lui Vladimir Putin de la Conferința pentru securitate de la München, din 2007, când au fost expuse clar prioritățile față de ceea ce ei numesc „vecinătatea imediată”. A fost, de fapt, un discurs de demarcare a zonelor de interferență. Un discurs pe care îl practică în continuare foarte deschis, uneori mai deschis decât discutăm noi, în democrații, despre valorile noastre. Așadar: în 2007 și-au prezentat viziunea politică, în 2008 a urmat războiul din Georgia.

Și și-au repetat intențiile și în 2018, în timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale: rejucarea Războiului Rece. Acesta nu este un pericol pentru țările NATO. Războiul Rece nu a fost și nici cel nou nu este un război nuclear, ci un număr mare de războaie de buzunar, prin intermediari, în care fiecare tabără își exercită prioritățile și superioritățile. E bine că NATO își întărește arsenalul, dar Rusia nu va lovi NATO. Va duce mici războaie în alte părți. Noi suntem cei cu adevărat îngrijorați și nu trebuie să depunem mari eforturi pentru a îi înțelege: vorbesc direct și transmit exact ce au de spus în mesaje.

Poate că la un moment dat va exista o fereastră de oportunitate pentru a repune pe agenda discuțiilor toate problemele bilaterale. Dar, deocamdată, mesajele lor, pe care le ascult cu multă atenție, nu fac decât să le justifice acțiunile.

Ezitările comunității internaționale în modul în care se raportează la relațiile dintre Georgia și Rusia și absența unui calendar clar al aderării la UE pot stârni dezamăgire și euroscepticism printre georgieni? Se poate vorbi despre o oboseală NATO-UE în rândul populației, din cauza problemelor interne ale Vestului (tensiunile dintre președintele american și țările europene, criza imigrației, criza financiară) amplificate de propaganda rusă și de știrile false venite dinspre Rusia?

Nu pot spune că aș remarca schimbări dramatice în barometrele de opinie publică. Proporția este relativ constant prooccidentală: 70% la 30%. Toate subiectele pe care le-ați pomenit pot genera anumite fluctuații, dar opinia generală este determinată de modul în care noi, politicienii georgieni, ne facem treaba în a transmite semnalele provest.

Rușii își canalizează, însă, în acest sens propaganda: caută diferențele și să le adâncesc. În cazul specific al Georgiei, această propagandă pune accentul pe identitatea națională și mesajul este că în Uniunea Europeană ne vom pierde această identitate. Ironic, nu? Acest mesaj este transmis de cei care au creat Uniunea Sovietică și Homo Sovieticus și care au încercat să distrugă orice manifestare a diversității etnice și naționale în cazul a 16 țări. Dar, da, așa spune propaganda rusă: în Uniunea Europeană ne vom pierde identitatea și valorile georgiene. Și au și printre noi voci care le propagă aceste idei.

Ocupația rusă nu a început în 2008, ci în prima parte a anilor 90, într-un mod căruia astăzi îi spunem „război hibrid”. Nici atunci, nici în 2008, nimănui nu i-a fost foarte clar care sunt intențiile Rusiei. De fapt, intenția, de la bun început, a fost să obțină un anume grad de control și influență asupra statului independent Georgia. În anii 90, atât în Osetia cât și în Abhazia au folosit armata, serviciile secrete și propaganda politică. O combinație căreia, între timp, îi spunem „război hibrid”.

Îmi aduc aminte de scrisoarea predecesorului meu Eduard Șevardnadze, trimisă din Suhumiul bombardat de artileria rusă. Șevardnadze era un personaj marcant al politicii globale, unul dintre artizanii sfârșitului Războiului Rece. Scrisoarea era adresată prietenilor săi cărora le cerea să îndrepte atenția comunității internaționale spre ceea ce se întâmplă în Georgia. Aș spune că atunci au fost deopotrivă de vină acțiunile rusești, dar și incapacitatea comunității internaționale de a reacționa la astfel de acțiuni. Rusia folosește propaganda foarte eficient și foarte simplu pentru a distruge statele: atinge punctele slabe ale diversității și le duce la extrem, pentru a provoca rupturi în societate. Generează în interiorul statelor o stare de neacceptare a diversității. Se nasc forțe care pot fi apoi ușor exploatate pentru manipulare. Ca societate democratică, primul lucru pe care nu îl putem face este să reprimăm libertatea de exprimare și libertatea presei. Dacă am face-o, am pierde însuși conținutul democratic al societății pe care o dorim.

Mă uit la Europa și la momentele ei de instabilitate și de multe ori nu pot să îmi dau seama cum de atâția europeni nu știu să aprecieze beneficiile extraordinare pe care Uniunea le-a adus. Ar trebui să priviți spre istoria Europei și ar fi de ajuns ca să înțelegeți că este cel mai bun lucru care i s-a întâmplat acestui continent în cel puțin ultimele zece secole: pace, securitate, prosperitate, stabilitate și, mai ales, standardul ridicat al vieții de zi cu zi. Nu-mi dau seama ce alt scenariu ar putea fi mai bun pentru oamenii din Europa și chiar pentru cei din afara Europei. Pentru națiunea georgiană, Uniunea Europeană este o oportunitate istorică.

Când ați fost ultima dată să întâlniți oamenii din satele aflate de-a lungul liniei de demarcație cu teritoriile ocupate de trupele rusești?

În urmă cu aproximativ o jumătate de an. Oamenii trăiesc acolo și au în primul rând aceleași probleme de zi cu zi ca toată lumea. Dar există și riscul de a fi răpiți. Da, am vizitat recent comunitatea de unde provenea concetățeanul nostru capturat, torturat și ucis. Am fost acolo în ziua în care s-a aflat că acesta a fost ucis de ruși, în Osetia, într-o execuție publică. Așa a fost viața Georgiei în ultimii 27 de ani: militarii ruși, care își spun grăniceri, îi șicanează, uneori îi răpesc, îi torturează și apoi cer răscumpărare sau îi lichidează pur și simplu. Când ajung eu acolo, discuțiile sunt însă de altă natură: despre drumuri, renovări de școli... Georgienii sunt oameni optimiști. Ne confruntăm de 25 de secole cu astfel de provocări.

Dar le e frică?

Le e frică, dar... Optimismul vine din înțelegerea provocării. Poți fi lichidat, dar stai acolo pentru că nu cunoști alt mod de viață. Așa a trăit familia ta în ultimii 30 de ani. Te-ai adaptat. Te-ai obișnuit. Sunt speriați, dar nu fug de acolo. Trăim de aproape 3000 de ani aici și de 2400 de ani există diverse forme de stat georgian. Intenția noastră este să ne consolidăm identitatea în aceste vremuri complicate și să ne bucurăm de libertate. Nu putem să o facem fără o umbrelă de securitate în fața unei puteri nucleare care vrea să ne fure valorile. Cum a mai făcut-o. Neutralitatea nu poate fi o garanție. Priviți la Ucraina. Și pentru că v-am vorbit despre Eduard Șevardnadze: a avut o înțelegere cu Boris Elțîn: să retragă artileria din Suhumi. A retras-o și, atunci, rușii au inițiat bombardamentul. Documentele semnate nu sunt întotdeauna o garanție. Georgia a luptat de nenumărate ori, nu doar cu rușii și în vremuri mai grele cu arabii, cu mongolii, cu turcii, cu selgiucizii – și am reușit, deși am avut mai puțin prieteni decât avem acum. Neutralitatea este un mod de a te minți pe tine însuți. Poate va veni o vreme a respectării documentelor. Deocamdată nu așa funcționează politica reală.

Cum poate fi realizată reconcilierea?

Deloc ușor. Întâi de toate, rușii trebuie să își retragă presiunea pe care o pun pe civili. Toate satele situate de partea cealaltă a liniei de ocupație sunt acum locuite de agenți ai serviciilor secrete rusești. Nu știu ce fac ei acolo, dar au familii, au copii pe care îi trimit la școală. Dacă elimini acești factori și depui eforturi pentru o societate prosperă și pașnică, îți va lua poate decenii să reconciliezi, dar vei reuși. E desigur un proces mai complicat decât aderarea la NATO și UE, pentru că implică expriențe personale. În Europa, rănile războiului s-au vindecat în 25-30 de ani.

 

Interviul a fost realizat cu ocazia unei călătorii de documentare în Georgia organizată de Direcția Generală NEAR din cadrul Comisiei Europene.