1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Vrea să țină Moldova în captivitate prin vicleșug

15 martie 2017

Republica Moldova este scena unor scheme absurde. Dubioși ajunși în politică au acaparat instituțiile statului, le-au anihilat, și-au furat proprii cetățeni, au compromis ideea europeană.

Republik Moldau Parlamentspräsident Andrian Candu
Andrian Candu a anunțat că inițiativa care prevede schimbarea sistemului electoral a fost deja înregistrată în ParlamentImagine: E. Covalenco

Acum vor să schimbe sistemul electoral ca să-și asigure libertatea și controlul asupra puterii în continuare. Culmea, totul se întâmplă sub paravanul luptei contra corupției și mimării reformelor cerute de partenerii externi. Oamenii de rând sunt transformați, prin intoxicații mediatice, în adepți ai regimului care i-a condamnat la sărăcie, fiind măguliți cu ideea atractivă că-și vor putea alege și demite singuri deputații prin implementarea sistemului de vot uninominal.

Moldova este guvernată momentan de Partidul Democrat – partid creditat de sondaje cu mai puțin de 3% din voturi. Controversatul oligarh Vlad Plahotniuc (personaj politic cu cel mai mare anti-rating din Moldova (98%), potrivit sondajelor) a preluat recent oficial conducerea acestui partid. Majoritatea parlamentară pe care o controlează acest om nu reprezintă votul cetățenilor de la ultimele alegeri parlamentare, fiind formată din deputați cu viziuni politice foarte pestrițe, atrași prin metode misterioase din alte partide parlamentare.

Poftele oligarhului, rolul finului și vizita lui Gianni Buquicchio la Chișinău

Imagine: DW/V. Calugareanu

La începutul acestei luni, liderul PD Vlad Plahotniuc (care nu este nici măcar deputat) și-a anunțat (http://www.dw.com/ro/vlad-plahotniuc-vrea-trecerea-la-sistemul-uninominal-ca-s%C4%83-nu-piard%C4%83-puterea/a-37835221 ) intenția de a schimba sistemul electoral din Republica Moldova – trecerea de la votul „pe liste de partid” la sistemul de „vot uninominal”. Marți, 14 martie, finul său Andrian Candu, președinte al Parlamentului, a anunțat în cadrul unui briefing că inițiativa care prevede schimbarea sistemului electoral a fost deja înregistrată în Parlament, proiectul urmând a fi expertizat de Comisia de la Veneția.

 

La 1 martie, președintele Comisiei de la Veneția, Gianni Buquicchio, a venit la Chișinău și s-a întâlnit cu liderii PD. La final, acesta a susținut o conferință comună de presă cu președintele Parlamentului Andrian Candu. Gianni Buquicchio a încercat să justifice schimbarea sistemului electoral: „Astăzi în întreaga lume există o creștere continuă a neîncrederii față de viața politică. În aceste condiții ar putea să fie justificate eforturile de căutare a unui sistem electoral, posibil mai bun, astfel încât să fie restabilită încrederea societății față de actorii politici”. (…) „Comisia nu se va amesteca în alegerea modelului electoral. Este decizia suverană a țării, dar suntem gata să vă împărtășim experiența noastră, practicile bune care ar putea fi preluate. E important să fie respectate trei condiții: 1) Orice modificare a legislației electorale trebuie efectuată cu cel puțin un an înaintea scrutinului; 2) Trebuie să existe un proces cuprinzător de dezbateri cu implicarea tuturor actorilor societății; 3) Reforma electorală trebuie să fie adoptată în urma identificării unui consens larg la nivelul clasei politice”, a precizat Buquicchio.

Alexandru Slusari: Plahotniuc speră să-și salveze libertatea

„Consens larg la nivelul clasei politice” deocamdată nu există. Și, aparent, nici nu are de unde să apară. Toți oponenții actualului regim înțeleg de ce își dorește PD (partid cu un rating de numai 2,7% și cu un lider detestat de 98% din cetățeni), trecerea la sistemul uninominal: „Plahotniuc ştie că riscă sa piardă nu doar puterea, dar şi propria libertate”, a comentat unul dintre liderii Platformei „Demnitate și Adevăr”, Alexandru Slusari. Exemplele internaționale, dar și exemplul Autonomiei Găgăuze din cadrul Republicii Moldova demonstrează că sistemul uninominal permite propulsarea în organele legislative a unor baroni locali (oameni cu bani) care ulterior încearcă să-și recupereze „cheltuielile” suportate în campanie prin înțelegeri de culise cu cei care își doresc cu orice preț controlul asupra majorității parlamentare și, implicit, asupra Guvernului (asupra pârghiilor de stat și a banilor publici).

Mașina care produce voturi a fost testată

RISE-Moldova a publicat un material în care demonstrează că inițiativa trecerii la vot uninominal, promovată de PD, survine la câțiva ani de la testarea „fabricii de voturi” într-o suburbie a Chișinăului. „Atunci, în ajunul alegerilor locale, la Băcioi, numărul alegătorilor a crescut peste noapte, după ce aproape 70 de persoane și-au tras viză temporară de domiciliu într-o casă bătrânească. Imobilul aparținea fiului unui consilier democrat, iar printre „noii alegători” s-au numărat funcționari și activiști PD”, scrie RISE.

Lidera opoziției pro-europene din Republica Moldova, Maia Sandu, susține că „schimbarea sistemului electoral nu este altceva decât dorința Partidului Democrat de a rămâne la guvernare cu orice preț și de a controla majoritatea în Parlament”. Ea atenționează asupra prevederii din proiect care i-ar oferi guvernării actuale libertatea să schimbe, după bunul plac, circumscripțiile cu 3 luni înainte de alegeri.

În plus, prevederea din proiect legată de „testul de integritate” pe care ar urma să-l susțină candidații la fotoliile de deputat este, potrivit Maiei Sandu, comică: „Cel mai corupt partid ne vorbește despre integritate - mai ales că acest test ar urma să fie făcut de Centrul Național Anticorupție și Serviciul de Informații și Securitate – două instituții controlate de Partidul Democrat. Astfel, PD va decide cine poate fi candidat și cine nu”, a remarcat lidera Partidului Acțiune și Solidaritate.

PSRM, varianta de rezervă a lui Plahotniuc

„Schimbarea sistemului electoral este imposibilă fără votul deputaților PL (parte a guvernării controlate de PD – n.n.)”, susținea recent liderul liberalilor, Mihai Ghimpu.

Coincidență sau nu, tot marți, în timp ce președintele Parlamentului anunța înregistrarea în Parlament a inițiativei PD privind votul uninominal, consilierii socialiști din Consiliul Municipal Chișinău au resuscitat o inițiativă mai veche privind organizarea unui referendum pentru demiterea primarului liberal Dorin Chirtoacă, nepotul liderului PL, Mihai Ghimpu. În acest context, analiștii politici amintesc despre cooperarea tacită dintre Vlad Plahotniuc și președintele Igor Dodon (fost lider PSRM), inclusiv de sprijinul mediatic oferit de Plahotniuc lui Dodon în campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Oficial, președintele Dodon s-a declarat împotriva inițiativei lui Plahotniuc privind trecerea la sistemul de vot uninominal. Dar, formal, Dodon nu mai este președinte al PSRM. Prin urmare, o escapadă legislativă a unor socialiști „neascultători”, urmare a unui târg politic între Plahotniuc și Dodon, în timpul votării proiectului privind trecerea la sistemul uninominal nu este exclusă.

În România, sistemul uninominal a generat „monștri”

Eurodeputații Monica Macovei și Siegfried Mureșan au criticat inițiativa lui Vlad Plahotniuc. Potrivit Monicăi Macovei, trecerea la sistemul de vot uninominal ar fi o alegere periculoasă pentru Moldova. „Astfel, oligarhii ar putea să cumpere voturile prin diverse metode”. Iar Siegfried Mureşan consideră că semnalul pe care îl transmite Chișinăul prin acest nou proiect controversat ar trebui să îngrijoreze partenerii internaționali ai Moldovei, care investesc în consolidarea democrației acestui stat. „Votul uninominal nu este principala reformă de care are nevoie Republica Moldova pentru a înlesni votul cetățenilor și a reforma clasa politică. În primul rând trebuie reformată finanțarea partidelor politice, trebuie să știm câți bani vin cu ce scop, de unde vin, pentru ce. Trebuie cunoscută proveniența banilor. A doua reformă necesară este reforma audiovizualului. Cea de-a treia reformă este înlesnirea accesului cetățenilor din diasporă la vot. Ce de-al patrulea lucru – trebuie începută reforma administrativ-teritorială. Aceștia sunt pașii pe care Guvernul trebuie să-i facă”, susține Mureșan.

Europarlamentarul român a invocat exemplul României, unde introducerea votului uninominal a avut loc atunci când cetățenii nu erau pregătiți, „iar aceasta a condus la crearea unor monștri în politică”. „A reforma legislația electorală după bunul plac este mereu o tentație pentru partidele aflate la guvernare. Trebuie să rezistăm acestor tentații. Rog societatea civilă din Republica Moldova să fie activă, cu ochii pe Guvern - să ne asigurăm că această reformă, la momentul la care se va face, va fi în folosul cetățeanului, nu în folosul unui sigur partid”, a menționat eurodeputatul român.

Mai mulți lideri ai societății civile de la Chișinău cred că discuţiile pe care le va iniția guvernarea, pentru a mima discuțiile publice cu privire la modificarea sistemului electoral în vederea introducerii votului uninominal ar trebui boicotate de societatea civilă.

S-a uitat de miliardul furat

Pe de altă parte, Partidul Democrat a inițiat o amplă campanie de promovare a controversatei inițiative. Inclusiv presa necontrolată politic a fost contractată pentru a promova, la tarife de publicitate, inițiativa democraților. Mai mult, jurnaliștii au demonstrat că inclusiv unii miniștri și miniștri adjuncți sunt implicați în acțiuni de promovare a acestei inițiative în rândul comunităților. Spoturi audio în susținerea proiectului sunt difuzate la majoritatea posturilor de radio și în supermarketuri, pe străzi sunt distribuite materiale în care se face propagandă în favoarea sistemului uninominal râvnit de Plahotniuc.

Polemica legată de posibila trecere la sistemul uninominal de vot a înăbușit discuțiile din societate privind celebrul furt al miliardului de dolari din sistemul bancar al țării.

Vitalie Călugăreanu, DW-Chișinău

Treceți peste secțiunea următoare Explorează oferta noastră