Într-o lume a vacanțelor grăbite și sufocate de turismul de masă, tot mai mulți călători renunță la bifarea din goană a obiectivelor și aleg experiențele mai lente. În România, acest drum duce spre o altă Transilvanie, o ariergardă upgradată a Europei medievale, în care casele restaurate, poveștile recuperate și gusturile redescoperite sunt pretext de ascultat și pus întrebări, în ritmul încă molcom al străvechii țări de dincolo de păduri.

Plăcinta cu rubarbă, curia uitată, fotografia pe sticlă

Există locuri care nu se dezvăluie ușor. Trebuie să le cauți, să suni, să întrebi localnici care te îndrumă pe drumuri ce par să nu ducă nicăieri, să dai de urma gazdelor, să iscodești după rețete. Așa dai de o altă Românie, una care nu țipă, nu este virală pe rețelele sociale și nu a intrat multă vreme în planurile de dezvoltare de la București. Dar există.

Transilvania e un astfel de loc. Un mozaic de gusturi și de voci, secuiești, săsești, românești, care se amestecă nu ca într-un melting pot, ci ca într-o tocană făcută cu răbdare, la foc mic.

Unele dintre bucătăriile regiunii se lasă descoperite doar dacă știi să bați la poartă: la Curtea săsească din Hărman (unde „Hof” nu e doar un nume, ci o reverență în fața tradiției), mirosul de plăcintă (coaptă, după sezon, cu rubarbă sau cireșe) și foșgăiala pisicilor care întrerup rețeta deconspirată de ghid se topesc precum culorile într-un tablou de liniște rurală. Gospodinele de aici nu vorbesc tare, dar gătesc ca și cum timpul ar fi rămas în loc și fiecare ingredient, adus din sat sau de la fermierii cunoscuți personal, ar avea propria poveste.

Mai sus și mai la nord puțin, în Depresiunea Giurgeului, la Basa Fogado, răsfățul e regesc: între o pălincă zdravănă și o porție de gulaș de vită, înțelegi cum un han deschis acum peste o sută și ceva de ani pe marginea unui drum poate deveni altarul unei culturi gastronomice. Iar dacă în loc de făgădău e nevoie de un pic mai mult fast culinar, curiile transilvănene se ridică din ruine: castelele, cum sunt Daniel din Tălișoara sau Haller din Ogra de Mureș, își recapătă rangul, nu neapărat prin opulență, ci prin discreția rafinată a restaurării cu sens.

Pe dealurile Bârgaielor, la Elena din Deal, ciorbele și afumătura parcă ar purta semnătura autorului. Mamabună, bunica Elenei, trăiește încă prin fiecare miros și fiecare zâmă adusă la masă dimpreună cu pâinea casei. În Breb, la Casa lu’ Dochia, bucătăria moroșenească e ritualică, iar la Șura Demian din Suciu de Sus, Maramureșul este ”plai de mălai” împănat în fel și chip la cuptor. La celălalt capăt al hărții, în Vama Buzăului, satul a înflorit în jurul Punctelor Gastronomice Locale, și totul a început cu o decizie neașteptată: Anca Vlad n-a mai plecat în Italia; l-a adus pe sicilian aici.

Cei care țin în viață aceste Puncte Gastronomice Locale nu sunt eroi de instagram. Sunt oameni care au renunțat la plecare, au redeschis casele bunicilor și gătesc nu pentru profit, ci pentru că e felul lor de a ține satul viu.

Între curii, castele și mituri

Transilvania are o problemă de nomenclatură: între ”curie”, ”conac” sau ”castel” e o întreagă tectonică mobilă de semnificații și orgolii, una pe care nici patrimoniul nu pare s-o fi lămurit. Curia, kúriák-ul maghiar, era o reședință modeste, rurală, a familiilor de mici aristocrați, influenți local dar marginali în ierarhia nobilimii de la Budapesta. Multe dintre aceste vile fără turnuri dar cu pivnițe boltite pentru vinuri scumpe s-au prăbușit în tăcere. Unele au fost restaurate cu tenacitate și simț al istoriei. Castelele acestea, adevărate sau doar denumite astfel pentru că sună mai bine și ridica stima de sine a proprietarilor, apar pe hărți doar dacă le cauți intenționat, în sate uitate din Mureș, Harghita sau Sălaj.

Când rangul creștea se amplifica și fastul. Contele Ugron, influent diplomat al coroanei austro-ungare, s-a hazardat să ridice un asemenea castel cu turnulețe și terase pentru una din fiicele ultimului Romanov. Cât se poate de romantic, și contele, și povestea. Finalul a fost o avalanșă de tragedii: iubirea nu i-a fost împărtășită, întreaga familie a țarului a fost ucisă de bolșevici, după război, castelul de la Zau a ajuns pe mâna regimului sovietic, iar contele a murit sărac.

Lázár din Lăzarea sau Bethlen din Criș sunt fortărețe în toată regula, cu aer renascentist și umbre de epoci apuse. Între o frescă restaurată și un ospăț festiv, istoria capătă culori și gusturi noi.

Dincolo de farfurie

Turismul gastronomic este, în Transilvania, o formă de arheologie emoțională: fiecare masă reconstituie fragmente de memorie, de apartenență. Nu e doar despre ce mănânci, ci cu cine, unde și cum. Fiecare Punct Gastronomic Local din această Transilvania multiculturală e o ușă deschisă spre o altă lume, în care fierarul încă bate cuie la forjă ca în urmă cu un secol, iar morarul din Săcelul Maramureșului, el însuși parte din patrimoniu, visează încă amar la finanțări promise și uitate.

Bani se pot găsi. Cum s-au găsit la Breb, tot în Maramureș, unde doisprezece gospodării vernaculare, vechi de peste optzeci de ani, au intrat într-un program de restaurare cu fonduri europene. Printre ele, și casa parohială. Nu mai locuiește preotul, dar a fost transformată într-un fel de club al copiilor satului.

Într-un atelier vechi din Odorheiul Secuiesc, luminat printr-un tavan de sticlă acoperit cu pânze albe și albastre, familia Kovats încă fotografiază ca pe vremea străbunicilor lor și ai fotografiei. 80.000 de imagini așteaptă să fie digitizate. Timpul nu mai are răbdare, dar aici, în Transilvania, mai are memorie.

Iar ceea ce se recuperează, de la gusturi și cuvinte la meșteșuguri și clădiri, nu vine din marketing grandios sau infrastructură masivă, ci din simplitatea vieții, din gesturi repetate cu rost și care, de fapt, nu au încetat niciodată cu adevărat.

***

Documentarea acestui articol a fost realizată în parteneriat cu programul România Atractivă, finanțat de Uniunea Europeană prin PNRR pentru a oferi o platformă online şi o aplicaţie de ghidaj turistic dar și pentru investiții în restaurarea unor obiective istorice și culturale din România.