Zece ani mai târziu: pericolul "rămâne real"
11 septembrie 2011Chiar dacă Germania stă bine în privinţa logisticii şi know-how-ului în materie de prevenire a atentatelor teroriste, pericolul continuă să existe, a avertizat ministrul federal de Justiţie, Sabine Leutheusser-Schnarrenberger, mai ales când este vorba despre indivizi izolaţi. Declaraţia ministrei vine la puţine zile după ce autorităţile din Berlin au reţinut doi suspecţi bănuiţi că ar fi în contact cu organizaţii teroriste din lumea islamică.
În ediţia sa electronică, revista Der Spiegel vorbeşte despre legături cu grupări radicale din Afganistan, în condiţiile în care, în urmă cu doi ani, unuia i-a fost interzisă îmbarcarea într-un zbor spre Iran şi i s-au reţinut documentele de călătorie. Aceeaşi publicaţie deţine informaţii cum că celălalt suspect s-ar fi aflat într-o tabără de antrenament din Hindukuş. Instanţa a decis ca cei doi să rămână în arest preventiv, deoarece ambii prezintă pericol social şi, în egală măsură, ar putea părăsi ţara.
Propunere controversată
Într-un interviu acordat cotidianului Hamburger Abendblatt, ministrul de Interne al landului Saxonia Inferioară, creştin-democratul Uwe Schünemann, a vorbit despre o posibilă implicare a armatei în acţiuni în care disponbilităţile forţelor de poliţie sunt depăşite. Declaraţia lui Schünemann va stârni, cu certitdine, vâlvă în scena publică din Germania - ţară a cărei Lege Fundamentală interzice, de la sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial, dislocarea de militari înarmaţi în interiorul graniţelor ţării.
Clinton: "Nu puetm preveni tot"
"Am făcut, în ultimii zece ani, paşi importanţi. Guvernul nostru este mai bine organizat, apărarea este şi ea mai sigură decât era pe 11 septembrie 2001", a comentat şi secretarul american de stat, Hillary Clinton, considerând, însă, imposibilă dejucarea tuturor posibilelor pericole teroriste. Iar al-Qaida, a completat diplomatul american, continuă să se afle în dosul tuturor suspiciunilor, chiar dacă Executivul de la Washington a învăţat că "cea mai eficientă metodă de a ataca reţeaua teroristă constă în a-i ataca finanţele, propaganda, ideologia extremistă, baza de recrutare şi bastioanele în care se retrag".
Autor: Crisdtian Ştefănescu / dpa, dapd, afp, Der Spiegel
Redactor: Robert Schwartz