1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Zeci de mii de victime - Haiti la două zile după cutremur

14 ianuarie 2010

Informaţiile despre situaţia în Haiti, în urma devastatorului cutremur produs marţi (12.01.2010), îşi croiesc cu greu drumul în afară. La fel de greu se desfăşoară şi măsurile umanitare în regiunea afectată de seism.

Imagine din Port-au-Prince în urma cutremurului de magnitudine 7 pe scara Richter.Imagine: AP

Supravieţuitorii cutremurului care a devastat capitala Republicii Haiti, Port-au-Prince, au petrecut şi cea de a doua noapte sub cerul liber. Unii, deoarece au rămas fără un acoperiş deasupra capului, iar alţii pentru că se tem de noi replici. Oraşul este cufundat în beznă, reţeaua electrică s-a prăbuşit, aprovizionarea cu apă potabilă este la pământ şi străzile sunt blocate. Numeroase cadavre zac sub dărâmături sau la marginea drumului, acoperite provizoriu.

Imagine: AP

Cine mai are ceva de mâncare încearcă s-o prepare la foc deschis. La răsăritul soarelui, supravieţuitorii îşi reiau eforturile de a găsi supravieţuitori prin ruine, sau pornesc pe jos la drum în căutarea celor apropiaţi. Reţeaua de telefonie este în continuare la pământ. Oamenii sunt cuprinşi de panică. Michael Kühn de la organizaţia germană umanitară Deutsche Welthungerhilfe relatează din faţa palatului prezidenţial:

Am văzut mulţi oameni disperaţi care necesită urgent asistenţă medicală, oameni cu răni deschise, cu membre retezate... Spitalele sunt arhipline. O imagine terifiantă. Cred că aceşti oameni sunt momentan lipsiţi de orice ajutor deoarece cei care pot oferi sprijin au fost la rândul lor afectaţi, sunt ei înşişi victime ale catastrofei. Mulţi nu ştiu încă dacă familiile lor mai sunt în viaţă deoarece liniile telefonice sunt întrerupte. Astfel, se văd obligaţi să pornească în căutarea celor apropiaţi".

Imagine: AP

Membrii echipelor de asistenţă sunt la rândul lor victime. Misiunea Căştilor Albastre a ONU a fost puternic afectată. Sediul general, aflat într-un fost hotel, s-a prăbuşit. 50 de răniţi au putut fi scoşi din dărâmături, 150 de persoane sunt însă în continuare date dispărute, printrre care se numără şi şeful misiunii, tunisianul Hedi Annabi.

Şi catedrala a fost grav avariată. Episcopul capitalei a decedat în urma prăbuşirii tavanului. În cartierul privilegiat Pétionville s-a prăbuşit un spital pentru copii, iar în hotelul de lux alăturat şi-au pierdut viaţa circa 200 de persoane, printre care şi numeroşi străini.

Imagine: AP

Preşedintele Republicii Haiti, René Préval, coordonează la aeroport convoaiele umanitare. El a scăpat cu viaţă din ruinele clădirilor guvernamentale, trebuind însă să calce, la propriu, peste cadavre. Parlamentul, Fiscul şi numeroase ministere s-au prăbuşit.

E de neimaginat, cine nu a văzut cu ochii lui, nu poate crede: pretutindeni case distruse, şcoli, spitale, morţi zăcând pe străzi. Eu însumi încă nu pot înţelege adevăpratele proporţii ale acestei catastrofe şi nu ştiu cum trebuie acţionat. Avem nevoie de medici, de medicamente. Spitalele rămase întregi sunt pline cu răniţi, mulţi dintre ei zac pur şi simplu pe străzi. Există pericolul prăbuşirii multor alte clădiri avariate precum şi pericolul izbucnirii unor epidemii", a declarat preşedintele Préval, aflat el însuşi în stare de şoc.

Numărul victimelor este încă incert. S-ar putea ridica la zeci de mii sau chiar la sute de mii de morţi. Crucea Roşie vorbeşte de trei milioane de persoane afectate, din cele nouă milioane de locuitori ai acestui stat extrem de sărac. Situaţia din Haiti, declarase recent Michael Kühn din partea organizaţiei germane umanitare Deutsche Welthungerhilfe, este catastrofală. Acum aceasta s-a agravat.

Ajutorul internaţional este, ce-i drept, substanţial, dar nu se ştie dacă va fi suficient. Banca Mondială a oferit 100 de milioane de dolari, magnatul media Ted Turner un milion de dolari, guvernul german 1,5 milioane de dolari.

Autor: Michael Castritius/ Anna-Maria Fischer-Dieskau
Redactor: Medana Weident