Zelenski în PE: "Este o luptă istorică"
9 februarie 2023Actualizare:
Volodimir Zelenski a declarat, joi, în cadrul reuniunii Consiliului UE că serviciile speciale ucrainene au reușit să obțină un document care conține planul rușilor față de Republica Moldova. Totodată, liderul ucrainean a mai spus că nu știe dacă Moscova a decis să recurgă la implementarea acestui plan.
Liderul de la Kiev a precizat că i-a spus recent președintelui moldovean Maia Sandu despre presupusul plan al Rusiei. „Am interceptat un plan al serviciilor secrete ruse pentru distrugerea Republicii Moldova. Documentul arată cine, când și cum va distruge democrația Republicii Moldova și va prelua controlul asupra Republicii Moldova. Când am primit documentul și am înțeles de unde vine am avertizat imediat Republica Moldova.Nu știm însă dacă Moscova a dat într-adevăr ordin să fie urmat acest plan, dar noi l-am interceptat, l-am recunoscut și ne-am dat seama că au încercat să implementeze un plan asemănător Ucrainei”, a transmis Zelenski.
La scurt timp de la declarațiile făcute de președintele ucrainean, Serviciul de Informații și Securitate din Republica Moldova a confirmat că a recepționat aceste informații. În același timp, SIS desfășoară măsuri operative pentru elucidarea tentativelor de destabilizare a situației în țară și cooperează strâns cu serviciile de informații din alte țări, transmite instituţia.
SIS confirmă că, atât din informațiile prezentate de partenerii noștri ucraineni, cât și în urma activității operative a Serviciului, au fost identificate activități ce ar duce la subminarea statului Republicii Moldova, de destabilizare și de încălcare a ordinii publice.
///
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sosit joi la Parlamentul European de la Bruxelles pentru a se adresa celor aproximativ 450 de milioane de cetățeni ai UE. În cursul dimineții, el a fost întâmpinat la sosire de președintele Parlamentului European, Roberta Metsola. Aceasta a vorbit despre o "zi istorică pentru Europa".
Într-un discurs emoționant de circa 15 minute rostit în Parlamentul European, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulțumit cetățenilor UE pentru sprijinul acordat în lupta împotriva Rusiei. ”Aplauzele eurodeputaților din plen nu se îndreaptă spre mine însumi, ci spre toți oamenii din orașele și satele care susțin Ucraina”, a declarat joi, la Bruxelles, președintele ucrainean.
În plenul Parlamentului European, Zelenski a transmis cetățenilor UE că "numai victoria noastră inevitabilă va păstra valorile europene comune".
El a mulțumit și pentru aprovizionarea cu arme și muniții, cu combustibil și energie, cu toate miile de lucruri "de care avem nevoie în acest război brutal". De asemenea, Zelenski și-a exprimat gratitudinea pentru faptul că Parlamentul European a condamnat războiul la scurt timp după începerea invaziei, dar și pentru că s-a pronunțat în favoarea transformării Ucrainei într-o țară candidată la UE.
În definitiv este vorba despre o chestiune de apărare a modului de viață euro-ucrainean, a spus Zelenski. ”Se încearcă distrugerea modului de viață european printr-un război total. Nu vom permite acest lucru. Războiul brutal al Rusiei nu se referă doar la teritoriu. În același timp, viețile umane nu mai valorează nimic în Rusia. Ne apărăm împotriva celei mai antieuropene forțe din lumea contemporană. Noi, ucrainenii, pe câmpul de luptă, împreună cu voi”, a spus președintele ucrainean, care a vorbit despre o "luptă istorică".
Deputații europeni l-au întâmpinat pe invitatul de onoare cu urale și aplauze puternice. După discursul său, parlamentarii au aplaudat timp de aproximativ un minut și jumătate, înainte de a fi intonat imnul ucrainean și cel european.
"Drumul spre casă"
"Pentru Ucraina, acesta este drumul spre casă", a declarat Zelenski, care nu a apărut ca de obicei în verde-oliv, ci într-un pulover negru cu inscripția "United24" - o trimitere la platforma de donații cu același nume pe care a lansat-o pentru Ucraina.
Adresându-se cetățenilor UE, el a declarat că soarta Europei nu a depins niciodată doar de oamenii politici. "Fiecare dintre noi este important pentru victoria noastră comună”.
Ucraina dorește să înceapă negocierile de aderare la UE înainte de sfârșitul anului, decizie pentru care este nevoie de o decizie unanimă a celor 27 de state membre. După cuvântarea rostită în PE, Zelenski este așteptat să participe la o reuniune la nivel înalt cu șefii de stat și de guvern din cele 27 de state membre ale UE.
Călătoria președintelui ucrainean în străinătate este a doua de la invazia rusă din 24 februarie anul trecut. În decembrie, el s-a aflat în SUA, după o escală în Polonia. Zelenski și-a început actuala călătorie miercuri în Marea Britanie, unde s-a întâlnit atât cu premierul Rishi Sunak, cât și cu regele Charles al III-lea. În cursul serii, la Paris, el a bifat o întâlnire cu președintele francez Emmanuel Macron și cu cancelarul german Olaf Scholz.
Scholz: ”Locul Ucrainei este în Europa”
Într-o declarație guvernamentală rostită în Bundestag miercuri, cancelarul federal Olaf Scholz l-a asigurat pe președintele Zelenski de continuarea sprijinului militar, umanitar și financiar al Germaniei atât timp cât va fi necesar. "Suntem alături de Ucraina în încercarea ei de a se apăra", a declarat Scholz miercuri seară, la începutul întâlnirii cu Zelenski și cu Emmanuel Macron la Paris.
Din nefericire, a spus Scholz cu referire la tragedia din Turcia și Siria, lovite de un cutremur năprasnic, Consiliul European va fi consacrat din nou războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, o "catastrofă de astădată provocată de om". În curând se împlinește un an de la începerea atacului rusesc asupra Ucrainei, la 24 februarie 2022 - douăsprezece luni chinuitoare și lungi pentru populația ucraineană, care trăiește cu teama următorului atac rusesc și a grijilor pentru cei dragi, a spus Scholz.
Cancelarul a amintit că Germania a furnizat Ucrainei aproximativ 12 miliarde de euro anul trecut și va menține sprijinul la cote ridicate. Ucraina aparține de Europa, iar viitorul ei se află în Uniunea Europeană. Promisiunea rămâne valabilă, a spus Scholz.