1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Zi neagră pentru militarii germani în Afganistan

3 aprilie 2010

Militarii germani par urmăriţi de ghinion în misiunea internaţională din Afganistan. Vineri, în ciocnirile armate cu talibanii, au fost ucişi trei soldaţi germani.

Tanc german de tip "Fuchs" în misiune în AfganistanImagine: AP

Dar tot vineri,din greşeală, în aceeaşi regiune, militari ai Bundeswehrului au împuşcat cinci soldaţi afgani.

Vestea uciderii celor trei militari ai Bundeswehrului în urma unui atac al talibanilor în provincia Kundus din nordul Afganistanului, ca şi a rănirii  altor opt camarazi dintre care patru foarte grav, a stîrnit îndurerare, consternare dar şi unele critici la adresa strategiei în acest conflict, după ce, în aceeaşi zi, din eroare, soldaţii germani au împuşcat cinci colegi afgani, aflaţi în vehicule civile.

Aceştia din urmă refuzaseră să se oprească din mers, pentru a se supune regulamentului de control, ceea ce, în confuza situaţie care domneşte în regiune, i-a determinat pe militarii germani să deschidă focul. Decizia a fost luată ad-hoc, tocmai în intervalul în care unii soldaţi germani părăsiseră tabăra din Kundus pentru a-i înlocui pe camarazii lor aflaţi în misiune de luptă. Incidentul urmează a fi investigat – a promis un purtător de cuvînt al Bundeswehrului, dînd oficial expresie unui profund regret pentru cele întîmplate.

Sentimentul este potenţat şi de unele antecedente. În 2008, tot din eroare, în cursul unei operaţiuni militare au mai fost ucişi afgani, la finele lunii august un militar german a împuşcat din greşeală o femeie şi un copil aflaţi într-un autoturism, în timpul trecerii printr-o porţiune în care circulaţia a fost blocată, la scurtă vreme după ce un atentat cu bombă  în apropiere de Kundus ucisese un militar german.

Militari germani la ceremonia de predare a rămăşiţelor pămînteşti ale unui camarad, ucis în Afganistan. Fotografie de arhivă, 2008.Imagine: AP

Numărul soldaţilor Bundeswehrului care şi-au pierdut viaţa în Afganistan de la începutul misiunii, în 2002, se ridică  acum la 39. Cei trei militari ucişi în Vinerea Mare făceau parte dintr-o unitate care, în timpul dezamorsării unor mine, a fost atacată de 100 de rebeli talibani, puternic înarmaţi,  baricadaţi în casele unor civili , în districtul Char Darah, considerat drept unul din cele mai primejdioase din nordul Afganistanului.

 Incidentul s-a petrecut în răstimpul în care ministrul german al dezvoltării şi cooperării economice, liberalul Dirk Niebel, se afla într-o vizită în Afganistan, sub semnul unei noi strategii avînd drept obiectiv promovarea ajutoarelor de dezvoltare sub protecţie militară.

Conceptul, expus şi la conferinţa de la Londra, este criticat nu numai de membrii opoziţiei parlamentare ci şi de organizaţiile umanitare internaţionale, care întrevăd riscurile  unei militarizări a operaţiunilor civile de ajutor.

Opinia fostului general al Bundeswehrului  în Afganistan, Harald Kujat, potrivit căruia astfel de incidente, ca cele petrecute vineri, riscă să se repete cîtă vreme operaţiunile tactice nu sunt efectuate cu numărul necesar de militari şi cu arsenalul corespunzător – trebuie luată în considerare cu atît mai mult cu cît, după cum înaltul ofiţer a precizat şi în paginile cotidianului Mitteldeutsche Zeitung, este inadmisibil ca Bundeswehrul să acepte situaţia creată de talibani şi să se rezume doar la apărarea împotriva atacurilor, în loc să combată activ şi ofensiv, rebelii.

situaţia din Afganistan este  extrem de complicată – nu mai este un secret pentru nimeni, a dat de înţeles şi ministrul german al apărării, Karl Theodor zu Guttenberg. Pînă la retragerea din Afganistan, a cărei perspectivă a fost deschisă, calea este încă foarte anevoioasă şi dificilă a mai opinat şeful ministerului german al apărării.

Atacul comis asupra militarilor germani pe cînd aceştia, uşor înarmaţi, se aflau într-o operaţiune de deminare, este oribil, demn de tot dispreţul a declarat cancelarul Angela Merkel la auzul cumplitei veşti.  Sunt cu gîndul la familiile îndurerate ale soldaţilor germani răniţi şi ucişi în Afganistan a mai adăugat şefa guvernului de la Berlin.

Generalul de brigadă Leidenberger nu împărtăşeşte  convingerea că strategia în Afganistan ar trebui schimbată. Sacrificiile făcute nu au voie să fie zadarnice, ne aflăm într-o fază dificilă dar ne aflăm aici spre a ne îndeplini cu succes misiunea.

Cu totul altul pare a fi fost punctul de vedere al mai multor mii de demonstranţi care, la tradiţionalul marş pascal pentru pace, de Vinerea Mare, au  revendicat şi sfîrşitul misiunii Bundeswehrului în Afganistan.

Autor: Rodica Binder

Redactor: Robert Schwartz