La prima vedere pare un teren de la periferia oraşului. Dar acest fragment al zidului se află în centrul Berlinului. De acolo până la clădirea Reichstagului nu sunt nici doi kilometri. Iar uriaşul complex al serviciului german de informaţii externe, Bundesnachrichtendienst, se află la o distanţă de 500 de metri. Aici pe Liesenstrasse mai stau în picioare 15 metri din zidul care odinioară tăia în două capitala Germaniei, separând două lumi, două blocuri politice şi militare antagonice. Fragmentul de zid este original, în apropierea unei linii de metrou de suprafaţă.

"De fapt aici nu mai aminteşte mai nimic de zidul din Berlin şi de faptul că oraşul a fost cândva divizat", spune Torsten Dressler. Bărbatul în vârstă de 55 de ani, născut la Neubrandenburg, în defuncta Republică Democrată Germană (RDG), este de profesie arheolog. A scris o lucrare de doctorat despre punctele de trecere a frontierei care străpungeau zidul şi tunelurile săpate pe sub el de oameni care voiau să evadeze în vest.

De atunci a dezgropat şi temeliile a patru turnuri de pază ale grănicerilor RDG-işti, între altele în apropierea Gării de Nord din Berlin. El este un fel de arheolog al zidului care a separat oraşul, astăzi atât de plin de vitalitate, vreme de 28 de ani, din 13 august 1961 până pe 9 noiembrie 1989. Potrivit informaţiilor oficiale, 140 de oameni şi-au pierdut viaţa în acel răstimp, încercând să depăşească obstacolul pentru a ajunge în Berlinul de Vest, în occident.

Au mai rămas doar câteva fragmente din zid

Astăzi este cu adevărat nevoie de expertiza unui arheolog, fiindcă din cei 160 de kilometri de zid, denumit eufemistic "valul de protecţie antifascist" de către liderii comunişti est-germani, care înconjura Berlinul de Vest, nu au mai rămas decât câteva fragmente.

A mai rămas preponderent fragmentul de 1,3 kilometri cunoscut în toată lumea drept East Side Gallery, din pricina desenelor murale. În plus, există un fragment de 200 de metri care mai stă în picioare, denumit "Topografia Terorii", în apropiere de Potsdamer Platz. În rest, din loc în loc mai sunt fragmente de câţiva metri lungime.

Şi la capăturl de vest al Liesenstraße, resturi existente ale zidului au fost demolate pentru a face loc unor clădiri moderne. Suprafeţele aflate la sud de Liesenstrasse, o stradă pavată cu piatră cubică, făceau parte din Berlinul de Est, inclusiv un cimitir. Comuniştii din RDG au demolat sute de morminte când au construit zidul şi numai de câteva dintre ele se mai aminteşte azi.

"Când a fost construit zidul, mormintele au fost demolate în cele mai mari două perimetre ale cimitirului, din totalul de şase. A fost cu adevărat o barbarie", a declarat pentru DW Galina Kalugina, administrator al cimitirului "St. Hedwig I", cea mai veche necropolă catolică din oraş.

Amenajarea fâşiei de graniţă, aşa-numita  "fâşie a morţii", a afectat o treime din cimitir. Kalugina se bucură că, în urmă cu câţiva ani, întreg cimitirul a căpătat statutul de monument de importanţă naţională. Acum mormintele istorice sunt renovate prin grija Oficiului pentru conservarea patrimoniului.

Se preconizează o expoziţie permanentă

Autorităţile din Berlin planifică o expoziţie permanentă consacrată Zidului şi vor prezenta curând detalii. Rămâne de văzut dacă expoziţia va conţine şi un turn de supraveghere, ale cărui fundamente au fost descoperite. Este vorba de un turn circular, tip BT6, care avea sus o platformă din care grănicerii aveau o vizibilitate de 360 de grade.

Arheologul Dressler îşi doreşte reconstrucţia acelui turn, în imediata vecinătate a liniei metroului de suprafaţă. Ţelul său este scoaterea la suprafaţă a fundamentelor sale în întregime. Turnul este "elementul de graniţă cel mai pregnant în acest loc", a explicat el pentru DW. Şi ar fi iarăşi vizibil din ambele părţi, şi din est, şi din vest. Şi în apropierea acelui turn au existat tentative de trecere a frontierei, stopate cu focuri de armă. La câteva sute de metri depărtare a luat sfârşit în iunie 1965 încercarea de a evada în vest a lui Dieter Brandes, un adolescent în vârstă de 17 ani, care a şi murit la o jumătate de an mai târziu ca urmare a rănilor suferite.

Dressler este încredinţat că, în cele din urmă, se va face o expoziţie permanentă de mare ţinută şi importanţă şi subliniază că munca sa este o "arheologie împotriva uitării", la 33 de ani de la căderea zidului din Berlin.