"Ziua Furiei" în Yemen
3 februarie 2011Joi, 3 februarei, peste 20 de mii de persoane demonstrau pe străzile capitalei yemenite, Sanaa, cerând o schimbare a guvernului. Anunţul preşedintelui Ali Abdullah Saleh de a se retrage din funcţie în anul 2013 nu a fost perceput de manifestanţi drept suficient. Protestatarii scandau "nu, corupţiei!" şi "nu, dictatorii!"
Cu puţin timp înaintea marşului opoziţiei adepţii preşedintelui Saleh ocupaseră piaţa unde ar fi trebuit să se adune protestatarii. Miercuri seară s-a putut vedea cum bărbaţi înarmaţi plasau corturi şi portrete ale preşedintelui în piaţa din faţa Universităţii. De aceea, opoziţia a fost obligată să mute demonstraţia la doi kilometri de Universtitate.
Promisiunile preşedintelui Saleh au inclus şi făgăduiala de a nu-l desemna pe fiul să ca succesor. În plus, şeful statului s-a angajat să amâne alegerile parlamentare planificate a avea loc în luna aprilie, pentru ca opoziţia să aibă mai mult timp pentru organizare.
Opoziţia menţine presiunea străzii asupra preşedintelui
Principalul partid de opoziţie a salutat anunţul preşedintelui, dar mulţi yemeniţi nu cred că Ali Abdullah Saleh îşi va respecta promisiunile. Ca urmare, opoziţia a decis să nu anuleze protestele din "Ziua furiei" pentru a menţine presiunea străzii asupra şefului statului.
Yemenul este cea mai săracă ţară a lumii arabe şi este considerată a fi un refugiu pentru luptători ai reţelei teroriste Al-Quaida. Guvernul nu exercită în afara Capitalei aproape niciun control. Principala materie primă a ţării, petrolul, se va epuiza probabil în cel mult un deceniu. Aproape jumătate din populaţie trăieşte sub limita sărăciei, din doi dolari pe zi sau mai puţin.
Opoziţia yemenită constă din partide islamice sau de stânga printre care Partidul Socialist, care a guvernat Yemenul de Sud până la unificarea nordului cu sudul în 1990. Important e şi Partidul islamist Islah, al cărui preşedinte, Sheikh Abdul Madshid al Zindani, este cotat de Statele Unite drept terorist, care întreţine legături cu Al-Quaida.
Autori: Carsten Kühntopp/ Maria Pascu
Redactor: Petre M. Iancu