De la sindicalistul agramat Liviu Pop, zis „genunche“, fost ministru al Educației și fost senator, președinte al Comisiei pentru învățământ („Fiecare copil merită un viitor, un viitor mai bun decât cel prezent“) la fostul ministru de Interne Carmen Dan („Vreţi să vă dau eu, acum, nume şi pronume şi toate cele?“), de la fostul primar al sectorului 5 din București Marian Vanghelie („Să se ducă dreacu să citească almanahe“) la Marcel Ciolacu, referindu-se la primarul Robert Negoiță („o fuziune cu partidul care el a candidat se va lua în interiorul partidului“), de la sute de parlamentari, miniștri, secretari de stat, primari la președintele Iohannis („Persoane care îndrăznesc, atenție, să-și expună public opiniile anti-PSD, sunt luați în plină zi de Poliție“), punctul culminant al siluirii limbii române în piramida agramaților fiind fosta șefă a Guvernului Viorica Vasilica Dăncilă, botezată „douăzeci douăzeci“ după ce a stâlcit măsurarea anilor, gafele ținându-se lanț chiar și atunci când citea de pe foile puse la îndemână de consiliera de imagine („Am toată încrederea că echipa care am venit vor găsi soluții și cred că cu aceste soluții veți rezolva o parte din problemele care le aveți“), maltratarea gramaticii din ciclul primar de școală e un lucru comun.

Nu doar politicienii stâlcesc limba română, ci și, fără a generaliza, funcționarii, învățătorii și profesorii, chiar și jurnaliștii. De oamenii de afaceri, începând cu Gigi Becali, ce să mai vorbesc. Numărarea conturilor în bancă, a sacilor cu bani, a vilelor și mașinilor de lux nu necesită acordul dintre subiect și predicat. Nici șpaga, negociată în procente, nici anii de închisoare care nu mai sunt executați pentru că faptele penale s-au prescris ori au fost albite de unii judecători permisivi contra cost, nici numărarea contractelor cu statul care umplu buzunarele afaceriștilor cu milioane de euro nu necesită un bagaj de cuvinte mai mare decât fondul lexical al unui copil de cinci-șase ani.

Metamorfoza limbii de lemn a lui Ceaușescu

Aici nu vorbim de imperativul unei culturi generale, care să înlesnească o brumă de dialog în societatea românească atât de stratificată, ci de necesitatea de a vorbi corect limba română, despre care unii se bat cu pumnul în piept că e la nivelul limbilor de circulație internațională, ba mai mult decât atât. De câte ori nu am auzit că limba română e leagănul limbilor europene.

Limba de lemn din comunism s-a metamorfozat în noua limbă de lemn din ultimele decenii. Ceaușescu e printre noi și la acest capitol. „Dragi tovarăși și pretini“ e un etalon al nostalgicilor regimului care a decapitat intelectualitatea pentru a o înlocui cu politrucii recrutați din scursura satelor, dintre fruntașii în producție de la strung și raboteză, dintre tractoriștii de la CAP-uri și IAS-uri.

Consumul infim de carte, un indicator al stâlcirii limbii române

Cel mai grav e că învățământul românesc scoate pe bandă rulantă analfabeți funcțional, al căror număr nu scade, ci, dimpotrivă, crește, oricât de mult tam-tam ar face guvernanții, colindând cu „România Educată“ a lui Iohannis la fel cum colindă copiii cu sorcova. Mulți elevi, și nu doar din ciclul primar și gimnazial, ci chiar și din clasele de liceu, au dificultăți majore în a construi o frază coerentă, din câteva propoziții, care să comunice o informație fără a folosi limba de lemn a Internetului. Sărăcia vocabularului îi face incapabili să comunice liber cu o persoană care nu este internaut.

Vina nu este în primul rând a copiilor, ci a multor profesori care acceptă limbajul criptat al lumii online, chiar și la orele de Limba română, un limbaj autist în raport cu lumea reală.

Vrând-nevrând, ne întoarcem la consumul de carte pe cap de locuitor, cel mai redus din UE. Facebook-ul e accesat până și în cel mai izolat cătun, rețelele de socializare sunt doar zațul comunicării și socializării față-n față, iar lumea virtuală ne acaparează nu doar timpul, ci și sufletul.

Educația fără suflet merge mai departe

V-ați întrebat, că de constatat ați constatat, de ce adolescenții sunt mai puțin atașați de părinți? Una din cauze e aceea că părinții sunt socotiți de copii uzați, nu țin pasul cu tehnologia digitală, nu înțeleg mersul vremii.

Educația fără suflet scoate pe bandă rulantă absolvenți de liceu care nu știu să povestească, nu pot calibra sentimentele, ocupați și preocupați de o lume paralelă cu cea reală.

Ziua Limbii Române a fost sărbătorită și în acest an cu mare fast, instituțiile fundamentale de cultură și cele din domeniul educației au adus ofrandă unei limbi de care, în fapt, nu se îngrijesc. Mijloacele sunt o sumedenie, pentru multe dintre acestea nici măcar nu e nevoie de bani, de finanțare, ci doar de interesul de a învăța să vorbim corect, să comunicăm liber, neîncorsetați de analfabetismul funciar.

Politicienii în funcții de conducere, funcționarii publici, chiar și dascălii ar trebui să dea un examen de cunoaștere și vorbire corectă a limbii române. Trebuie să începem de undeva, și acesta ar fi un bun început.